Circulaţia rutieră, înregistrată


Consiliul Judeţean  Caraş-Severin, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat, a început operaţiunea de înregistrare a nivelului traficului rutier pe drumurile judeţene. Acţiunea se desfăşoară în perioada 20 aprilie – 14 noiembrie, în zece zile diferite. Până în momentul de faţă, s-au făcut înregistrări în 20 şi 28 aprilie, urmând ca pe viitor ele să aibă loc în 13 şi 17 mai, 2, 14 şi 22 august, precum şi în 8 octombrie, şi 11 şi 14 noiembrie.

Înregistrarea circulaţiei rutiere se efectuează periodic, o dată la cinci ani, şi are ca scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri publice interurbane din ţară. De asemenea, se are în vedere şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. (B. Meteş)