Ca urmare a hotărârii adoptate recent de consilierii locali caransebeşeni, care au decis schimbarea denumirii câtorva străzi din municipiu, locuitorii care domiciliază acolo trebuie să-şi preschimbe actele de identitate. În acest sens, ei sunt aşteptaţi la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, lângă clădirea Parchetului, aflată în vecinătatea podului din Teiuş. Este vorba despre cetăţenii care stau pe străzile Episcopiei, Godeanu, Zlagnei, Fundătura CFR, Fundătura Timişului şi anumite tronsoane de pe Calea Severinului, Grădinilor, Ardealului, Muntele Mic şi intersecţia Pipirigul Mare – Aleea Aviatorilor.
„Cetăţenii nu vor plăti niciun leu pentru noile documente de identitate. Nu există un termen-limită pentru preschimbarea actelor, iar oamenii o pot face în timp, în funcţie de cum au nevoie, iar pentru întârziere nu îi va amenda nimeni”, au declarat reprezentanţii SPCLEP Caransebeş. (B. Naum)