[slideshow_deploy id=’27244’]
La sfârşitul săptămânii trecute, noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una albă pentru Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, dar nu numai. La acţiunea care s-a înscris în ampla manifestare intitulată generic Noaptea Europeană a Muzeelor, manifestare culturală de mare amploare, care se desfăşoară atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi care a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, au mai participat şi instituţii din Oţelu Roşu şi comuna Constantin Daicoviciu.
Astfel, sub egida Muzeului caransebeşean, a fost realizat un circuit expoziţional – „Arta în Banatul de Munte”, care a cuprins expoziţia de artă religioasă şi laică a Muzeului din Caransebeş, care s-a desfăşurat la sediul instituţiei de cultură, începând din 16 mai, de la ora 16, şi până duminică dimineaţa la ora 5, în cadrul ei consumatorii de cultură vizitând Casa pădurarului din Marga, expoziţiile „Din Istoria Regimentului de Graniţă Româno-Bănăţean Nr. 13”, cea de artă plastică a pictorului Ion Sălişteanu, cea de icoane pe lemn şi sticlă din colecţia Muzeului, precum şi pe cea intitulată „Meşteşuguri tradiţionale în Banatul de Munte”.
La Constantin Daicoviciu, într-o sală special amenajată în cadrul Şcolii cu Clasele I-VIII din centrul de comună, cei interesaţi de istorie au vizitat Muzeul Memorial „Constantin şi Hadrian Daicoviciu”, care ilustrează arta romană din provincia Dacia, în curtea unităţii de învăţământ având loc şi proiecţia filmelor istorice „Dacii” şi „Columna”.
În Oţelu Roşu, cei care au vrut să petreacă o noapte albă încărcată de cultură au vizitat Biserica ,,Ferdinand’’, pictată de celebrii Gheorghe şi Corneliu Baba, precum şi Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu”, care adăposteşte manuscrise ale scriitorilor români de mare valoare literară.
Rolul acestui circuit cultural, ne-a spus dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, a fost acela de a face cunoscută arta specifică Banatului de Munte, din antichitate până în prezent.
Anul acesta, Muzeul caransebeşean s-a înscris la protestul cultural iniţiat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, intitulat „Revolta Colecţiilor”, ce a avut drept scop tragerea unui semnal de alarmă referitor la situaţia bunurilor culturale mobile şi imobile. În ultimii 10 ani, ne-a mai spus dr. Adrian Ardeţ, peste 120 de sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de instituţii sunt deja retrocedate sau se află în curs de retrocedare. Pentru toate acestea, nu sunt identificate încă soluţii alternative de funcţionare, situaţie unică în Europa şi poate chiar în lume
Participarea în cadrul acestei acţiuni a constat în alegerea unui obiect reprezentativ din cadrul Patrimoniului Muzeului din Caransebeş şi acoperirea lui cu o pânză neagră în timpul Nopţii Europene a Muzeelor. Piesa expusă central la sediul muzeului a fost Silenul de la Tibiscum, o veritabilă operă de artă, realizată în bronz, o reprezentare a zeului Dionysos, Zeul vinului şi al teatrului, dovedind preocuparea pentru arta teatrală a locuitorilor din anticul oraş Tibiscum.
Pe tot parcursul manifestării, organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu şi Primăria comunei Constantin Daicoviciu, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Episcopia Ortodoxă a Caransebeşului – Parohia Ortodoxă Ferdinand – Oţelu Roşu, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi Asociaţia ASTRA – Filiala Oţelu Roşu, atmosfera a fost completată cu muzică de toate genurile, iar de la tarabe nu au lipsit tradiţionalii Mici de Deva.
Sonia BERGER