Despre maestrul coregraf Emilian Dumitru şi realizările lui în Caraş-Severin am mai scris. A luat contact cu judeţul nostru prin colaborarea cu câteva comune, printre care Vălişoara, Borlova, Valea Timişului şi Slatina Timiş. În aceste localităţi s-a bucurat de sprijinul unor instructori-coregrafi în montarea suitelor de jocuri din zonele respective: La Vălişoara – coregrafii Solomon Lungocea şi Ioan Lungocea, la Borlova – coregraful Toma Frenţescu, la Valea Timişului – coregraful Filaret Cristescu, iar la Slatina Timiş – Rusalin Todor şi subsemnatul.
Într-o discuţie purtată cu instructorul coregraf prof. Solomon Lungocea, acum, în prejma comemorării a trei ani de când Emilian Dumitru a trecut în neuitare, acesta mi-a spus: „L-am cunoscut pe omul şi marele animator cultural-artistic în anul 1964, în cadrul Şcolii Populare de Artă din Timişoara, eu fiind cursant, iar Emilian Dumitru repartizat ca îndrumător artistic din partea Casei Creaţiei Regionale Banat. Din prima clipă ne-am împrietenit şi parcă ne citeam gândurile, fiind şi de vârste apropiate. Era un om de o sensibilitate deosebită, cu mult umor şi talent creativ. Am exersat cu el Pasul de doi, iar el cu mine paşi de joc din alte zone folclorice şi montări scenice, el fiind o adevărată enciclopedie în materie. Coregraf de înaltă ţinută, l-am invitat în satul Vălişoara, să vadă formaţiile de dansuri populare ale Şcolii şi Căminului Cultural. Impresionat de frumuseţea jocului, mai ales al elevilor, unde eram instructor, a venit cu propunerea genială de a contopi cele două formaţii şi a le prezenta pe scenă, pe generaţii, în cadrul Festivalului Naţional de Folclor. Pot spune că a fost prima formaţie de acest gen în România, şi de altfel a fost Laureata Festivalului şi a obţinut Premiul I pe ţară. Meritul îi aparţine, în mare măsură, marelui maestru coregraf Emilian Dumitru, care a venit şi cu ideea de a confecţiona, în mod special, costumele pentru fiecare dansator în parte, ceea ce a produs un mare impact asupra juriului şi spectatorilor. A fost un mare triumf pentru Banat şi oamenii săi. O altă colaborare am avut-o în anul 1966, eu fiind îndrumător artistic al Casei Raionale de Cultură din Caransebeş, iar dânsul instructor-coregraf în cadrul Casei de Creaţie Regională Banat. Mi-a venit ideea formării unei echipe de jocuri populare numai din fete (ceva inedit), gen Căpâlna, prima de acest fel din Banat, iar dânsul a fost încântat de această iniţiativă şi m-a sprijinit în realizarea ei, însă peste numai trei ani această formaţie s-a desfiinţat din lipsa bazei materiale. Destinul a făcut ca în anul 1989 să ne întâlnim din nou, eu ca instructor-coregraf al formaţiilor artistice din Vălişoara, iar dânsul ca membru al juriului la faza pe ţară a Festivalului naţional cultural-artistic, felicitându-mă pentru promovarea şi cultivarea folclorului tradiţional autentic. Profesorul maestru-coregraf Emilian Dumitru rămâne, alături de alţi contemporani, precum Tita Sever, Ionel Marcu, Milosav Tatarici, un stâlp al genului cultural-artistic şi un mare om. Îmi exprim profundul regret pentru dispariţia fulgerătoare, în urmă cu trei ani, a unui prieten drag, precum şi întreaga compasiune pentru familia îndurerată”.
A consemnat
Ştefan ISAC
