Aşa cum am anunţat în ediţia trecută a ziarului, recent, Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit lansarea unei cărţi de excepţie – ,,Vilayetul Timişoara 1552-1716”, semnată de Cristina Feneşan şi apărută la Editura „Ariergarda” din Timişoara. La eveniment au luat parte Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” din municipiu, iar din partea editurii au fost prezenţi Viorel Marineasa şi Daniel Vighi, care au accentuat valoarea acestei cărţi-eveniment şi au vorbit despre proiectele Editurii „Ariergarda” privind repunerea în valoare a unor cărturari şi literaţi bănăţeni cunoscuţi mai mult în străinătate. Au mai luat cuvântul istoricul şi scriitorul caransebeşean Constantin Brătescu, Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, cu sediul la Caransebeş, Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, şi Adrian Ardeţ, directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din municipiu.
În rândurile care urmează, vom reda observaţiile făcute de istoricul caransebeşean Constantin Brătescu, o autoritate în materie, cel care a condus Arhivele Statului din Caransebeş vreme de 35 de ani.
„Cu autoritatea ştiinţifică recunoscută de câteva decenii, prezentă în reviste de specialitate din Banat datând din 1977, doamna Cristina Feneşan, care provine dintr-o familie de profesori universitari, cu marele avantaj, astăzi din ce în ce mai rar, de a stăpâni turco-osmana şi astfel de a avea în mod direct acces la izvoarele documentare inedite şi edite, pune la dispoziţia cercetătorilor şi iubitorilor de istorie o nouă carte dedicată Banatului. Se intitulează ,«Vilayetul Timişoara 1552-1716» şi a apărut la Editura «Ariergarda» din Timişoara în anul 2014, sub auspiciile Academiei Române – Institutul de Studii Sud-Est Europene, unde autoarea a trudit câteva decenii ca cercetător de aleasă stirpe. De apariţia acesteia, publicată în Seria Patrimoniu, s-a ocupat cărturarul Viorel Marineasa, un nume respectat între intelectualii Timişoarei zilelor noastre. Pe coperta a patra a cărţii, academicianul clujean dr. Ioan Aurel Pop ne recomandă «o carte-model, fundamentală pentru interferenţele dintre Orient şi Occident în trecut, dar absolut necesară şi pentru înţelegerea complicatei ecuaţii ce vizează astăzi integrarea Turciei în sistemul de alianţe şi comunităţi ale Europei».
Lectura acestei cărţi nu este uşoară, iar autoarea a înţeles necesitatea unui glosar de termeni pentru a înţelege sistemul administrativ otoman din provinciile mai îndepărtate, gradele militare şi atribuţiile demnitarilor militari, fiscalitatea şi funcţionarii care o aplicau, credinţa şi datinile cuceritorilor ş.a.m.d. Autoarea a conceput cartea în patru capitole: I. Metode de ocupaţie otomană, cu două subcapitole foarte importante: Etapele cuceririi Banatului de otomani şi Metode de integrare a Banatului în structurile Imperiului Otoman; II. Intrgrarea administrativ-instituţională în Imperiul Otoman, cu trei subcapitole la fel de importante: Organizarea administrativ-militară a Banatului, Districte şi instituţii româneşti şi Graniţa mobilă, condominiul osmano-transilvan în Banat în secolele XVI-XVII. III: Aşezări omeneşti şi resurse naturale ale Vilayetului Timişoara, cu şase subcapitole, dedicate distribuirii aşezărilor şi evoluţiei aşezărilor omeneşti, resursele provincei, bogăţiile solului şi subsolului şi pescuitul. IV; Islam – credinţă şi cultură în Vilayetul Timişoara, care capitol îi asigură autoarei o întâietate în cunoaşterea acestui fenomen pe teritoriul Banatului.
Amintim şi faptul că autoarea a dat la iveală în 2004 cartea cu titlul semnificativ «Cultura otomană în Vilayetul Timişoara 1552 – 1716». Noua carte a Cristinei Feneşan, de fapt o amplă monografie a Banatului pentru perioada 1552-1716, umple un mare gol în istoria acestei provincii, datorat de bună seamă atât perioadei istorice, cât mai ales accesului la izvoarele documentare. Cartea a utilizat şi microfilmele aduse din Turcia, Austria şi Ungaria. Pe doi dintre cercetătorii-arhivişti citaţi în această monumentală carte pentru Banat i-am cunoscut: Mihai Gubuglu şi Valeriu Veliman, ei mărturisind că ne trebuie multe decenii de cercetare în arhivele turceşti pentru a cunoaşte mai bine relaţiile provinciilor româneşti cu Poarta.
În bună parte, cartea priveşte mai ales Banatul de Câmpie, excepţie făcând Banatul de Severin (de Lugoj-Caransebeş), intrat între hotarele Imperiului Otoman doar în 1658. Cu toate acestea, informaţiile despre această zonă contribuie la cunoaşterea istoriei acestor locuri. Menţionăm doar câteva: puterea nobilimii locale şi interesul ei pentru apărarea propriilor moşii, ca răspuns la pretenţiile Kadiilor (judecători), respectarea vechilor instituţii administrative şi judecătoreşti din Banatul de Severin, pe care le-au exploatat în scopul impunerii propriei politici, atestarea celor mai multe dintre aşezările menţionate în registrul fiscal al Kadiului de Caransebeş între 1673-1675, care există şi astăzi, depopularea oraşului Caransebeş şi a zonei după încorporarea zonei în Vilayetul Timişoara, refugierea ei în Principatul Transilvaniei şi eforturile de a-i aduce la vetrele lor.
În carte sunt şi alte idei valoroase, printre care toleranţa faţă de creştini, ajungându-se la o egalitate religioasă între Islam şi Creştinism în Banat, autoarea amintind şi motivele pentru care Islamul nu a prins în Banat şi Timişoara: «În cazul Banatului, Islamul nu a putut pătrunde în viaţa populaţiei locale creştine din pricina supravieţuirii instituţiilor sale religioase şi a unor instituţii administrative (districtus volahales, cnezii, crainicii), precum şi datorită Reformei din veacul al XVI-lea şi Contrareformei din secolul următor».
Bibliografia utilizată cuprinde cărţi şi studii publicate începând cu 1726 şi până în zilele noastre, în limbile română, turcă, maghiară, germană, latină, franceză, engleză şi sârbă, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Cuvintele noastre sunt deopotrivă de laudă şi respect, căci înmănunchează o muncă de aproape patru decenii pentru a ne da această unică monografie. Ea se alătură alteia, care nu ar trebui să treacă neobservată, fiind vorba despre «Cultură şi umanism în Banat – secolul XVII», a istoricului Doru Radosav, apărută în 2003 la Editura de Vest, Timişoara”.
Ştefan ISAC
