Duminică, 5 iulie, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj, va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului „Pe tine, Doamne, Te lăudăm”. La manifestare vor participa şapte formaţii corale şi opt interpreţi solişti. Juriul va fi format din prof. univ. dr. Dumitru Jompan – preşedinte, prot. prof. univ. dr. Vasile Petrica, Diacon, prof. univ. dr. Ionuţ Arderean, prof. dr. Constantin Stan Tufan, Adriana Weimer, bibliotecar, Toni Boldureanu, jurnalist, Ioan Oltean, prezentator Agro TV – membri.
Conform programului, vor urca pe scenă solistele vocale Florentina Dariana Dumitrescu și Daiana Chişozam, Corul „Osana” al LTCOR Lugoj, dirijor prof. Alina Marinela Bogoevici, Vasile Gondici, Lugoj, Corul Bisericesc Naidăş, dirijor Ioan Radu, Mircea Cârţişoreanu, Făget, Corul Bisericesc din comuna Glimboca, dirijor ing. Ioan Gaşpar, Ica Ciurescu, Lugoj, Corala „Armonia”, Bocşa, dirijor preot paroh Silviu Ferciug, Ştefan Isac, Caransebeş, Corul „Arhanghelii”, Orăştie, dirijor drd. Ioan Marius Popa, Liliana Savu Badea, Buziaş, Corul Catedralei „Învierea Domnului” Caransebeş, dirijor preot Gheorghe Tistu, precum și preotul Marian Mărcuş.
Organizatorul principal al festivalului este Asociaţia Culturală „OPPIDUS” România, preşedinte pr. ic. stavr. Mihai Sidei. (M. Doman)