„Azi voi răscoli prin fiecare sertar al inimii mele… Azi am de gând să sortez lucrurile folositoare, care merită păstrate, şi voi arunca într-un final lucrurile care sunt de aruncat, oricât de mult ar fi însemnat ele vreodată pentru mine. Sunt prea multe lucruri grele şi încep să doară“, îşi spuse ea imediat după ce deschise ochii. Şi aşa facu.

Şi-a intrat în suflet şi a început să caute. Primele lucruri găsite au fost frânturi de amintiri. A luat o cutie şi a început să separe amintrile plăcute, care, spre surprinderea ei, erau extrem de uşoare, de cele neplăcute, care erau mult mai grele şi pe care abia le putea ridica. Acestea din urmă cereau a fi păstrate, iar oricât de mult îşi dorea acest lucru ştia că îi vor face rău, se vor îngreuna mai tare şi vor declanşa o luptă dureroasă înăuntrul ei, aşa că era cât se poate de hotărâtă să le îndepărteze.

A descoperit mai apoi bucăţi de suflet sparte, care erau pe cât de mici, pe-atât de grele. Era greu să le înlăture, aşa că a încercat să le lipească, însă de fiecare dată când reuşea să lipească una, cădea cealaltă, şi, încercând încontinuu, a realizat că este în zadar.

Le-a luat şi le-a oferit cadou „locuitorilor”, acelor locuitori pe care îi păstra în suflet. Şi ce s-a întâmplat? Au început să se joace, au călcat acele bucăţi în picioare, ezitând să le vadă frumosul, sclipirea. Fiecare lovitură îi făcea rău, dureri nebune îi apăsau toate corzile iubirii, asistând neputincioasă la distrugerea sa chiar de către persoanele la care ţinea.

Slăbită de puteri, încercând să dea afară persoanele care i-au făcut rău, acestea au reacţionat nepăsătoare şi au plecat de bunăvoie; probabil doar aşteptau o uşă deschisă pe care ea se încăpăţâna, până acum, să o deschidă, ca să plece. Ce trist că era orbită de dragoste şi nu şi-a dat seama că acesta e singurul motiv al greutăţilor ei!

Nu atunci, dar mai târziu a înţeles că nu are rost să obligi unele persoane să rămână lângă tine, deoarece îţi vor face atât de mult rău în încercarea lor de „a evada“!

Deschide larg uşa sufletului tău, lasă-i să zboare asemenea unor porumbei! „Cei care te iubesc revin“. Greşit! Cei care te iubesc cu adevărat nu pleacă, rămân acolo reparând ce alţii au stricat, ajutându-te şi mulţumindu-se doar cu dragostea oferită de tine.

Cei care nu te iubesc, dar pe care te încăpăţânezi să-i ţii acolo, nu vor face decât să-ţi murdărească sufletul, să devasteze zidurile acestei cetăţi, asemeni unor inamici cruzi din vechile timpuri.

Alege ce e spre binele tău şi lasă-i pe alţii să decidă pentru binele lor.

Valentina CRAMER

Elevă, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Steierdorf