Horoscop


Berbec

Reuşiţi să fiţi mai eficient în toate mediile în care vă desfăşuraţi activitatea, ceea ce vă face mai încrezător, dar şi mai optimist. Veţi face o bună impresie unor persoane care vă vor fi de un real folos într-o situaţie ce va apărea nu peste mult timp. Nu demaraţi însă nimic deocamdată, pentru că este nevoie de timp şi un efort constant pentru a rezolva ce v-aţi propus. Prietenii vă solicită pentru tot felul de sfaturi.

Taur

Veţi avea ocazia să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită, ceea ce vă va aduce o creştere a popularităţii în rândul celor din anturajul apropiat. Cineva încearcă să vă facă rău, aşa că fiţi atent şi mai ales nu vă încredeţi în orice zâmbet amabil. Farmecul personal vă permite să vă îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul şi cu colegii. Vi se va propune o colaborare, dar ar fi bine să fiţi cât se poate de precaut.

Gemeni

Veţi munci destul de mult şi vă va deranja faptul că şefii nu par să vă observe meritele. Relaţia cu colegii este bună şi faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni deosebite. Vă veţi remarca într-un grup mai mare, ocazie cu care vi se vor recunoaşte calităţile şi veţi primi propuneri interesante. Dialogul cu persoanele de sex opus vă va ajuta să vă echilibraţi starea psiho-afectivă.

Rac

Daţi dovadă de mai multă conştiinciozitate decât în mod obişnuit, ceea ce va atrage aprecierile celor din anturajul de la serviciu. De drumuri nu veţi scăpa, dar nu are de ce să vă deranjeze, căci veţi avea ocazia să rezolvaţi şi o problemă personală. Puteţi avea mai multă încredere în colegi. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil să vă confruntaţi cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta într-o bună măsură.

Leu

Comunicarea cu cei din jur va fi ceva mai dificilă. Atât colaboratorii, cât şi partenerul de viaţă şi-ar putea exprima nemulţumirea în legătură cu atitudinea dv. autoritară. Cineva care nu prea vă apreciază încearcă să vă bruieze iniţiativele, dar lucrurile vor evolua aşa cum vă doriţi dv. Fiţi atent la sănătate, deoarece din această direcţie ar putea să apară neplăceri. Se anunţă o perioadă deosebită, cel puţin pe plan sentimental.

Fecioară

Chiar dacă nu v-aţi programat o deplasare, veţi fi nevoit să o faceţi. Dacă aveţi de obţinut o aprobare, şansa vă va surâde, cu condiţia să daţi dovadă de calm și răbdare. Colaborările nu vă avantajează în această perioadă. Este posibil să vi se facă o propunere interesantă, dar ar fi bine să nu daţi un răspuns imediat. Încercaţi să mai trageţi de timp, eventual sfătuiţi-vă cu partenerul sau cu un prieten. 

Balanţă

În cazul în care doriţi să vă îmbunătăţiţi confortul în apartament, conjunctura astrală vă favorizează. În relaţia cu superiorii ierarhici vor fi discuţii aprinse şi ar fi de dorit să nu insistaţi să vă impuneţi punctele de vedere. Cel mai bine ar fi să evitaţi discuţiile în contradictoriu şi, mai ales, să fiţi ceva mai conciliant. Veţi primi nişte informaţii care vă vor ridica multe semne de întrebare.
Scorpion

Este posibil să aveţi parte de un câştig ce vă va permite să vă echilibraţi pentru un timp situaţia financiară. În cazul în care doriţi să vă cumpăraţi un obiect mai scump, ocaziile nu se vor lăsa aşteptate. Energia mentală atinge cote maxime în această perioadă, astfel încât aţi putea face faţă cu succes unor activităţi intelectuale sau aţi putea lua decizii în unele probleme delicate.
Săgetător

Inteligenţa vie şi spiritul de observaţie vor ieşi din nou în evidenţă, aducându-vă respectul colegilor, dar şi aprecierea şefilor. Din punct de vedere financiar, situaţia nu este nemaipomenită, dar unele rezolvări ar putea să apară. Oricum, cheltuielile vor fi mari în această perioadă. În cazul în care doriţi să vă implicaţi într-o activitate de mai mare anvergură, înarmaţi-vă cu răbdare.

Capricorn

Mare atenţie, căci aveţi tendinţa de a vă neglija sănătatea, ceea ce v-ar putea crea probleme serioase. În această perioadă va trebui să vă ocupaţi de treburile gospodăreşti rămase nerezolvate de mai mult timp. Problemele cu care v-aţi confruntat până acum în plan profesional vor începe să se rezolve într-o oarecare măsură. Se pare că sunteţi indispus şi aveţi dificultăţi de concentrare.

Vărsător

Un colaborator se poate împotrivi proiectelor dv. Nu încercaţi să forţaţi nota, pentru că nu veţi reuşi decât să escaladaţi tensiunea şi, oricum, lucrurile se vor rezolva mai repede decât vă imaginaţi. Întâlnirea cu persoana iubită vă ajută să vă relaxaţi şi să uitaţi de aceste mici neplăceri. Proiectele pe care le veţi face împreună se vor dovedi deosebit de inspirate în viitorul apropiat.

Peşti

Nu aveţi o stare nemaipomenită şi parcă nimic nu vă mulţumeşte. Aţi face bine să ieşiţi la sfârşitul săptămânii, pentru a vă încărca bateriile consumate în ultimele zile. Este foarte posibil ca o cunoştinţă apropiată să vă ofere sprijinul pentru a vă pune în practică un proiect de care aproape uitaseţi. În week-end ar fi bine să vă relaxaţi şi să vă detaşaţi de problemele cotidiene. Financiar, staţi foarte bine.