Joi, 10 septembrie, la Primăria municipiului Caransebeş a fost oficiată o cununie civilă la care martori au fost consilierul local Stelian Cornea şi soţia sa, Anica. Şi-au unit destinele în faţa Ofiţerului stării civile Florin Lingurar, în vârstă de 41 de ani, şi Nicoleta Gavril, de 32 de ani, ambii din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, alături de ei aflându-se Vasile Cioran, preşedintele Filialei Caransebeş şi vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Caraş-Severin a Partidei Romilor „Pro Europa”, precum şi Antoniu Radu, consilier pe problemele romilor la Primăria municipiului.
„Pentru mine nu există etnie sau rasă. Toţi avem o inimă şi-un suflet, şi trebuie să ne iubim, deopotrivă, toţi semenii”, ne-a spus, după momentul festiv, consilierul local Stelian Cornea. (M. Doman)