Vara aceasta, care se află pe punctul de a-şi lua rămas bun de la noi, a debutat editorial, ca romancier, Gabriela Dagmar Preda, din Oțelu Roșu.
Abia trecută de adolescenţă sau încă în segmentul acela în care visul te poartă cu el ca un fluture prin universul florar, dacă avem în vedere opinia psihologilor că adolescenţa durează până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, vârsta la care omul începe să gândească matur, Gabriela surprinde în volumul „Dansul stelelor“, apărut la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2015, viaţa unor liceeni, momentul în care primii fiori ai iubirii îţi încearcă sufletul, timpul în care începi să-ţi descoperi abilităţile şi să le fructifici, perioada în care te pregăteşti să păşeşti în viaţă cu fruntea sus.
Romanul „Dansul stelelor“ are două părţi. Prima, Steaua pământului, este structurată pe cinci capitole, în timp ce partea a doua, Singur pe pajişte, are patru capitole. Cele nouă capitole ale romanului sunt urmate de un epilog. Titlul fiecărui capitol este tipic vieţii de adolescent: Trecutul, Halloween, Concursul de dans, Transformare, Confesiunea, MY Secret, Meciul de baschet, Secrete, Casa de artă.
Începutul romanului are rolul de a introduce cititorul în viaţa tumultuoasă a liceenilor „- Bună dimineaţa, elevi! spuse profesoara de matematică intrând în clasă“. Locul acţiunii este liceul. În sala de clasă, când profesoara şi-a făcut simţită prezenţa, elevii se aflau „alandala“, unele fete stăteau pe bănci şi bârfeau. În această atmosferă adolescentină îşi face prezenţa şi personajul principal al romanului, Daisy Rosalinda Arden, noua colegă a elevilor din clasa a X-a, venită din Hansburn.
Foarte interesant în roman este jocul culorilor, prezent încă din primele paragrafe ale capitolului I – „părul ei blond“, „tocurile negre îi scoteau în evidenţă picioarele subţiri“, „o bluză galben-închis“, „o eşarfă în mai multe culori“. Am putea asocia înclinaţia spre culoare a romancierei cu aptitudinea ce o avea personajul principal, Daisy, pentru desen: „Daisy, când este acasă, face schiţe şi chiar îi ies schiţele, dar nu le arată la nimeni. A făcut rost de o foaie şi un creion şi a început să deseneze un peisaj. A făcut un pom, o bancă, umbra copacului ce se aşeza pe bancă, razele solare ce treceau printre frunzele copacului. S-a mai gândit puţin şi a desenat şi un bileţel împăturit pe bancă, şi lângă bancă o fată care pleca. Era îmbrăcată într-un palton negru, o căciuliţă drăguţă, purta niște blugi strâmţi, şi tocuri. Expresia fetei arăta tristeţea. Se spune că atunci când ai inspiraţie, desenezi ce simţi. Asta simţea Daisy? Singurătate? Pe la sfârşitul orei, profesorul a început să strângă desenele“.
Singurătatea pe care o simţea Daisy era legată de ruptura de locul copilăriei, a primului an de liceu. Nostalgia după anii copilăriei, primii ani ai adolescenţei îi simţea şi fratele lui Daisy, Jaden. Lui Jaden „îi e dor de locul pe care îl numea odată acasă“, dar „mai ales de Ea“. Ea este prima iubire, acea dragoste care nu se uită niciodată, unicitatea – „Nu o să fie niciuna ca ea“.
Galbenul, o culoare caldă, o culoare a vieţii, a luminii, o culoare însufleţită, este mereu prezent pe tot parcursul romanului, dovada faptului că adolescenţii sunt plini de viaţă, încrezători în visele lor. Până şi titlul romanului este plin de culoarea „stelelor“. Stelele sunt liceenii care învaţă să danseze urmându-şi idealul, ca mai apoi să ajungă a lumina pe bolta senină a vieţii.
Liceenii prezenţi pe tot parcursul romanului surprind foarte bine realitatea, unii rebeli, fumează, beau, alţii cuminţi, înţelepţi. „În banca din faţă era un elev tipic tocilarului: purta ochelari, cămaşă băgată în pantaloni şi era plin de coşuri. Era atent la profesoară şi îşi nota ceva […] el făcea nişte calcule complicate“.
La şcoală se leagă noi prietenii, Helen Ashford, Alex, Angela, David etc.
A doua zi petrecută la noua şcoală aduce în viaţa lui Daisy un prieten ce-i va marca adolescenţa, pe Alexander (Alex). Şi Alex a fost cuprins de focul atracţiei pentru Daisy „de când i-a simţit mâna în mâna lui“, în momentul în care au făcut cunoştinţă. Pentru Alex, Daisy, îşi pune în pericol viaţa. „În acel moment a alergat spre el şi l-a dat la o parte din calea maşinii“. Chipul lui Alex, chipul dragostei, a însufleţit-o pe Daisy să se sacrifice, cu toate că sacrificiul a fost urmat imediat după accident de teama morţii ce încolţise în sufletul adolescentei. Cât timp Daisy s-a recuperat la spital, Alex a vizitat-o, dar şi alţi colegi, printre care Helen, ce-i aducea cursurile. În momentul în care a cunoscut-o pe Daisy, Alex avea deja o prietenă, pe Angela, adolescenta rebelă, prezentă la tot pasul pe drumul îmbrăţişat de Daisy.
Despărţirea lui Alex de Angela îi aduce lui Daisy, în capitolul III, un partener de dans. Afectat după despărţirea de Angela, Alex a simţit o clipă sentimentul singurătăţii. „S-a gândit dacă să mai meargă la cursul de dans […] Nu mai vroia nimic, pur şi simplu ar fi vrut să dispară“. În ziua concursului de dans, Alex nu a venit la şcoală. Daisy l-a aşteptat cu teama că nu va ajunge nici la concurs. Se temea şi de prezenţa Angelei – „de când s-a trezit, a avut temerea că la concurs va apărea Angela, dar se consola că Angela era departe“. În timplul concursului îşi va face apariţia Angela, dar „Alex în acel moment vroia să câştige. Acest lucru o făcea fericită pe Daisy şi astfel era şi el fericit. În timpul concursului a dat tot ce a putut“. Concursul de dans a adus cu sine Premiul I pentru cei doi adolescenţi.
Alex şi Daisy au continuat să danseze. Profesoara lor de dans le era un model demn de urmat. „Au continuat să danseze pe scena Casei de Artă, ajungând cunoscuţi. Au ajuns atât de cunoscuţi, că atunci când au vrut să renunţe, oamenii de acolo nu au dorit să îi lase să plece“. Au obţinut numeroase premii şi diplome.
În Epilog, Daisy este mai bătrână cu cinci ani. E profesoară de dans. A luat locul celei ce i-a fost model în viaţă şi care a avut un accident ce i-a afectat picioarele. O fetiţă îi spune personajului principal că doreşte şi ea să urmeze calea dansului în viaţă. Şi Daisy a urmat îndemnul, pasiunea profesoarei sale: „Este momentul ca cineva să îmi ia locul şi sunt mândră să anunţ că tu eşti aceea. Eşti cea mai bună dansatoare pe care o cunosc. Ţi-am arătat tot ce ştiu şi am să îţi las ţie misiunea mea. Arată-le celor mici magia dansului“. Pentru eroină, dansul era „o formă de eliberare şi o cale de a îmbrăţişa frumosul“.
La finalul romanului, Daisy se desparte de Alex, care era foarte posesiv, şi-l alege pe David. Daisy şi David se completau reciproc în toate. „Fericirea a cuprins tot locul, iar cei mici au bătut din palme. Daisy s-a simţit extrem de fericită şi abia s-a abţinut să nu sară de entuziasm. Şi-a amintit primul lor sărut şi acela a fost exact cu 5 ani în urmă. David o chemase la o şedinţă foto şi la un moment dat a pus aparatul să facă singur poza. Fix când să facă o poză împreună, s-au sărutat. De atunci, au avut o relaţie frumoasă şi ea şi-a dat seama că în acel moment destinul şi-a spus cuvântul“.
Gabriela Dagmar Preda este o învingătoare. O cunosc de când era în clasa a V-a. Mi-a fost elevă. În clasa a V-a a creat propria revistă, după modelul revistei Muguraşii, o revistă de creaţie literară de care mă ocupam pe atunci pentru a stimula creativitatea elevilor şi gustul pentru lectură. A mai publicat în culegerile-antologiile îngrijite de mine cu scopul de a descoperi tinere talente încă de pe băncile şcolii, în ziarul local, pe blogul personal. Nu a obosit nicio clipă în a urma drumul artei, şi acum se bucură de apariţia primului său volum. A învăţat dansul stelelor şi acum se bucură de lumina lui.
Ana-Cristina POPESCU
