Odată cu acoperirea cu iarbă artificială a Punţii Revoluţionarilor, din Parcul Teiuş, administraţia locală caransebeşeană a adus o mică modificare uneia dintre balustrade, sudând două inimi din fier acolo unde cineva, cândva, agăţase nişte mici lacăte. În acest fel, „Podul Balansoar” de peste râul Timiş, cum este îndeobşte cunoscută această punte, începe să semene cu celebrul Pod al Artelor de la Paris, de pe fluviul Sena, cu ale sale „lacăte ale iubirii”.
Se pare că fenomenul a apărut prima dată în secolul XX, în oraşul sârbesc Vrnjacka Banja, de unde s-a răspândit în toată lumea, pe Podul Artelor din Paris fiind agăţate, din 2008 până acum, zeci de mii de astfel de lacăte, de către cei care cred în iubirea eternă şi care consideră că astfel visul lor de dragoste va deveni realitate.
Deocamdată, cele două inimi înlănţuite de lacăte de pe podul din Parcul Teiuş bat timid, dar dragostea gugulanilor e năvalnică, la fel ca undele râului care curge pe sub ele. (S. Berger)