În cadrul ultimei şedinţe de Consiliu local, aleşii municipiului au aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea pozitivă a bugetului cu 2.000.000 de lei, sume provenite din cote defalcate din impozitul pe venit realizat în Caransebeş, precum şi din cote defalcate din TVA. Banii – o recunoaștere a activității economice dezvoltate a Caransebeșului, după cum afirmă reprezentanții administrației locale – vor fi alocați capitolului salarii pentru învățământ și celui privind investițiile.
„În principal, la capitolul investiții intră reabilitarea cinematografului, pentru a fi pregătit ca până în luna decembrie să fie funcțional, pentru a putea găzdui proiectarea de filme. Cu o parte din bani se va reabilita acoperișul sălii de sport a Liceului Tehnologic «Decebal», care nu a mai fost reparat de 15 ani. Mai există o zonă în Țiglărie, unde am demolat șase garaje, la intersecția străzilor 1 Decembrie cu Vladimirescu, locație în care vom amenaja un parc, lângă spațiul de joacă. De asemenea, pentru a nu mai avea probleme cu inundațiile, am alocat aproape jumătate de milion de lei pentru niște bariere mobile, pe care le vom folosi în locul clasicilor saci cu nisip. Toate acestea vor ridica nivelul calitativ, urban şi edilitar, astfel încât Caransebeşul să-şi continue trendul de dezvoltare”, a declarat primarul Marcel Vela.
Consilierii au aprobat și bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii în anul 2015, în sumă de 25,5 milioane de lei.
În urma rectificării, valoarea bugetului local al municipiului Caransebeș este de 81,7 milioane de lei.
Sonia BERGER