Sâmbătă, 17 octombrie, în Sala de sport a oraşului Moldova Nouă s-a disputat prima ediţie a Cupei Danubius, la ju-jitsu, întrecere cu caracter internaţional la care au participat 114 sportivi de la şase cluburi din România şi două din Serbia. Printre competitori s-au numărat mulţi componenţi ai lotului naţional, care, la sfârşitul lunii septembrie, au participat la Campionatul Mondial găzduit de oraşul bosniac Banja Luka.
Cei 11 sportivii de la Moldova Nouă, care se pregătesc în cadrul secţiei locale a Clubului Sportiv Yariko Dojo din Drobeta Turnu Severin, antrenor Oliver Vlad (centură neagră 3 DAN ju-jitsu), au obţinut următoarele rezultate: Nicole Budacov, U15, categoria -48 kg, medalie de aur, cu medalii de argint fiind răsplătiţi Amalia Dincă, U12, -48 kg (învinsă de Nicole Budacov în finală), Zoran Mihailovici, U15, -42 kg, Bianca Oltean, U12, -40 kg, Maya Dimitrovici, U12, -36 kg, şi Eduard Andraş, U12, -38 kg, iar Adriana Torma, U12, -40 kg, şi Victor Căzăcuţu, U12, -26 kg, au intrat în posesia medaliilor de bronz. De asemenea, Nicole Budacov a primit şi titlul de cel mai promiţător sportiv al competiţiei.
„Nicole Budacov a confirmat şi la această cupă rezultatele bune obţinute de-a lungul timpului, la fel ca şi Eduard Andraş şi Zoran Mihailovici, care s-au comportat exemplar. A fost o întrecere reuşită, putem spune asta având în vedere cât de greu este să organizezi astăzi o competiţie cu caracter internaţional, şi sperăm ca anul viitor să participe mai multe ţări”, ne-a declarat antrenorul clubului, Oliver Vlad.
La Cupa Danubius au participat ca invitate şi două cluburi din Reşiţa şi din Oraviţa.
Concursul a fost organizat de Clubul Sportiv Yariko Dojo din Drobeta Turnu Severin, împreună cu Grupul de firme Auto Alex, sponsorul principal al competiţiei, reprezentat de Daniela Torma, şi Uniunea Sârbilor din Moldova Veche, reprezentant Victor Adrian Moiseşi.
Sorin ROGOZ