„Impact Vox” vrea să scoată elevii din cafenele


În şedinţa extraordinară de la sfârşitul săptămânii trecute, consilierii locali caransebeşeni au aprobat o solicitare venită din partea Clubului „Impact Vox”, o organizaţie de tineri din municipiu, elevi de liceu şi cadre didactice, care doreşte să se implice în viaţa oraşului, în tot ce ţine de societatea civilă, de acţiuni în care sunt angrenaţi tineri, de organizarea timpului liber. În acest sens, aleşii locali au aprobat darea în folosinţă a două săli, pe care Clubul „Impact Vox” le va amenaja pentru tineri, în baza unei finanţări obţinute prin participarea la Competiția națională de proiecte pentru tineret „Eu sunt de IMPACT! ”, organizată de Fundația Noi Orizonturi, în cadrul unui proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014 și Fondului ONG în România, concurs la care tinerii caransebeşeni au obţinut locul întâi, cu maximum de puncte. Managerul de proiect este Adriana Pădure, în vârstă de 16 ani.

„Totodată, dintre cadrele didactice, avem nominalizată o profesoară, Mihaela Pral, care este între primii şase voluntari ai anului din România, având şanse să câştige competiţia pentru «Voluntarul anului» (pentru care puteţi vota pe linkul http://galavoluntarilor.ro/finalist/mihaela-pral-641), toate acestea, lucruri care fac cinste municipiului Caransebeş şi, în acelaşi timp, ne onorează. Există şi o perspectivă de dezvoltare a Clubului «Impact Vox», care ar urma să-şi extindă activităţile, să facem o Casă a tineretului, iar Primăria împreună cu tinerii să ofere alternative de petrecere a timpului liber pentru generaţiile aflate la început de drum din Caransebeş”, a spus primarul Marcel Vela.

În acest sens, un program este cel intitulat „Anticafenea”, prin care se urmăreşte ca tinerii să fie atraşi afară din cafenele şi îndrumaţi spre alte locuri în care să-şi consume timpul şi să se simtă bine.

Bianca METEŞ