[slideshow_deploy id=’29216’]
Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit joi, 17 decembrie, un eveniment deopotrivă solemn şi emoţionant. Aşa cum a procedat întotdeauna, în ultimii ani, în preajma celor două mari sărbători ale creştinătăţii – Paştele şi Crăciunul –, şi de această dată, administraţia municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a ţinut să-i onoreze pe cetăţenii care au dovedit că şi-au clădit o „casă de piatră” pe temelii solide, astfel că a organizat o festivitate în cadrul căreia a premiat un număr de 17 cupluri care, în 2015, au aniversat 50 de ani de căsnicie, şi un cuplu care a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani de convieţuire neîntreruptă. La eveniment au luat parte şi 76 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul ultimului trimestru al acestui an, fiecare dintre ei primind diploma de „Cetăţean al municipiului Caransebeş”.
Manifestarea a fost deschisă de un miniconcert de colinde susţinut de Corul Catedralei Episcopale, dirijat de Mihaela Radu, elevă în clasa a IX-a la Seminarul Teologic „Ioan Popasu”, ea înlocuindu-l pe pr. Gheorghe Tistu, care nu a putut onora această acţiune.
În afară de cei sărbătoriţi, în sală au fost prezenţi primarul Marcel Vela, viceprimarul Filip Strejariu, city-managerul Nicolae Borcean, secretarul Primăriei, Ana Bratu, şefa Cabinetului primarului, Diana Ţârdea, şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, Marius Frăţilă, precum şi un Moş Crăciun şi două Crăciuniţe, care au oferit sărbătoriţilor pungi-cadou cu prilejul Sărbătorilor de iarnă.
„Ne simţim onoraţi să omagiem cetăţeni ai Caransebeşului care sunt modele, sunt ctitori la dezvoltarea oraşului, care pot fi, simbolic vorbind, un exemplu şi pentru cei tineri care, astăzi, aici, sunt sărbătoriţi şi primesc şi ei diploma de «Cetăţean major al municipiului». Am ţinut să marcăm acest moment al trecerii lor spre maturitate, la calitatea de cetăţean cu responsabilităţi, cu drepturi, dar şi cu obligaţiile care decurg de aici, ca şi cetăţeni ai României, dar şi ai Uniunii Europene, şi atunci cred că şi dumneavoastră, cei care aţi împlinit 50 de ani de căsnicie, sunteţi liniştiţi constatând că municipiul Caransebeş are viitor, că lăsăm oraşul pe mâini bune şi că aceşti tineri frumoşi şi extraordinari vor fi cei care se vor ocupa de destinele oraşului, cei care, mai târziu, vor fi în locul dumneavoastră. Totodată, îmi doresc ca tinerii aceştia să fie cei care, în viitor, să se ocupe de dezvoltarea municipiului şi să se implice în viaţa publică a Caransebeşului”, a spus primarul Marcel Vela.
În încheiere, toţi cei prezenţi, indiferent de vârstă, au închinat câte o cupă cu şampanie asigurată de organizatorii evenimentului.
Bianca METEŞ