Vești bune de la Aquacaraș, pentru Caransebeș


Începând cu data de 6 ianuarie, operatorul județean de apă și canal, SC Aquacaraș SA, a majorat tarifele. Astfel, apa potabilă va fi încasată cu 4 lei/mc (fără TVA) și 4,36 lei/mc (cu TVA), iar canalizarea cu 2,04 lei/mc (fără TVA) și 2,22 lei/mc (cu TVA), de unde rezultă un total de 6,58 lei/mc cu TVA, prețul vechi fiind de 7,30 lei/mc. Faptul că, în ciuda majorării practicate de Aquacaraș, gugulanii vor scoate mai puțini bani din buzunar se datorează faptului că, potrivit noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie TVA la apă scade.

Conform reprezentanților conducerii Aquacaraș, majorările sunt obligatorii și au fost asumate de fiecare primărie, atunci când a devenit partener în proiectul european de introducere a apei și canalizării în județ, iar nerespectarea angajamentelor atrage sancțiuni financiare din partea Uniunii Europene.

Oficialii societății de apă și canal au mai anunțat că, în următorii patru ani, sistemul de alimentare cu apă se va extinde pe 35 de străzi din Caransebeș, respectiv pe o lungime de 19,6 km, iar pe alte 107 străzi, însumând 35 km, acesta va fi reabilitat. În ceea ce privește canalizarea, pe 72 de străzi, adică pe 25 km, sistemul de canalizare va fi reabilitat, în timp ce pe alte 43, respectiv pe 24,4 km, va fi extins. De asemenea, 5 km din rețeaua de aducțiune a apei de la Lacul Zervești până la Stația de tratare vor fi reabilitați, tot din fonduri europene.

Bianca METEȘ