În ziua de 20 ianuarie 1930, a venit pe lume acela care avea să fie considerat cel mai mare doinitor al Banatului, şi nu numai. Miercuri, 20 ianuarie, atât Radio Timişoara, cât şi Radio Reşiţa au avut un spaţiu special dedicat memoriei lui Achim Nica.  Şi, chiar dacă Achim Nica a plecat dintre noi în anul 2012, el a rămas viu în inimile admiratorilor, dar mai ales ale prietenilor, prin cântecele lăsate. A fost iubit şi îndrăgit de români, atât pentru cântecul său, cât şi pentru felul lui de-a fi.

Apropiaţi de Achim Nica au fost şi prietenii mei Doru Bălăşoiu şi Titi Alexin, precum şi Traian Barbu, Nicolae Şciompu şi fostul primar Petru Pop, cu toţii fiind nelipsiţi în casa lui în fiecare zi de 20 ianuarie, pentru a-l felicita. Din păcate, astăzi, foarte mulţi îşi arogă merite privind relaţiile dintre ei şi Achim Nica, şi o spun cu tristeţe, mai ales atunci când îmi amintesc că, împreună cu Doru Bălăşoiu, îi făceam din când în când câte-o vizită la Sălaş, acolo unde se retrăsese după pensionare. Ziua respectivă era o zi de sărbătoare, îmbrăcată în cântece din ambele părţi, masa era bogată, încărcată cu mici şi pulpe de pui, stropite cu bere, suc şi răchie din vasul ţinut de Nana Achim la picioarele patului. De câte ori venea la Caransebeş împreună cu fiica lui, Talia, ne anunţa şi mergeam împreună să „gustăm” câte-o ciorbă de burtă, care lui îi plăcea foarte mult.

Despre Achim Nica am mai scris, şi nu o dată, dar acum, în aceste momente în care marele doinitor ar fi împlinit vârsta de 86 de ani, simt nevoia nu doar să reiau unele idei, ci şi să să vin cu unele completări.

Încă de când avea 10 ani, vocea sa a fost remarcată de învăţătorul său, şi nici nu se putea altfel, fiindcă micuţul Achim cânta acasă, alături de mama şi bunica lui. Cu toate acestea, cariera artistică şi-a început-o abia la 30 de ani, fiind descoperit în timpul unui concert la Obreja, de către Maria Tănase. În perioada 1962-1971, Achim Nica a înregistrat opt discuri cu doine şi cântece bănăţene. L-am cunoscut în 1964, când l-am avut cap de afiş la spectacolele organizate de Casa de Cultură din Caransebeş, ne-am apropiat foarte mult, deşi de vârste diferite, şi am devenit cei mai buni prieteni, până la trecerea sa în nefiinţă.

În perioada 1965-1975, după ce a venit de la Oţelu Roşu, Nana Achim a activat la Ansamblul „Doina Banatului” din Caransebeş, sub îndrumarea atentă a dirijorului Nicolae Perescu. Deşi a debutat târziu, s-a afirmat repede, atât în zonă şi în ţară, cât şi în Banatul Sârbesc. La baza repertoriului promovat de Achim Nica au stat încă de la început doinele. Era un om sincer, cinstit din fire, şi nu a căutat să se îmbogăţească de pe urma talentului cu care l-a înzestrat Dumnezeu.

Cel mai mare spectacol închinat marelui doinitor a fost cel organizat cu prilejul aniversării a 80 de ani de viaţă, care a avut loc la Oţelu Roşu, unde au participat foarte mulţi colegi de breaslă, atât bănăţeni, cât şi ardeleni şi olteni, ba chiar şi interpreţi din Maramureş. Dovadă a importanţei manifestării stă faptul că la acest spectacol şi-au adus contribuţia primarii din trei localităţi – Oţelu Roşu, Obreja şi Caransebeş.

Un alt moment important l-a reprezentat simpozionul celei de a II-a ediţii a Festivalului închinat lui Achim Nica, desfăşurat la Căminul Cultural ce-i poartă numele, manifestare la care au participat aproximativ de 100 de persoane. Dintre ideile desprinse în urma expunerilor şi discuţiilor care au avut loc cu acel prilej le-aş aminti doar pe acelea că doina este un segment extraordinar de încărcătură şi fiori, bunătate şi simţ artistic, iar unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai doinei noastre româneşti a fost Achim Nica, precum şi organizarea unui festival cu doine româneşti, tocmai fiindcă Achim Nica a fost un doinitor şi va rămâne pionierul Doinei.

Achim Nica a făcut parte din generaţia de aur a interpreţilor de muzică populară românească, iar numele lui se înscrie în galeria marilor interpreţi ai cântecului românesc. El este luat ca exemplu de fiecare dată când se vorbeşte de tradiţia cea mai pură a neamului nostru, de zestrea inestimabilă a ţăranului, de originalitatea interpretării unor cântece doinite, inspirate de mirifica atmosferă arhaică a satului bănăţean.

Ştefan ISAC