Săptămâna se anunţă încărcată, căci veţi avea mult de lucru, iar rezolvările pe care le veţi găsi nu se vor dovedi tocmai inspirate. Colaborările v-ar putea ridica şi ele ceva probleme şi, dacă nu veţi acţiona cu diplomaţie, puteţi avea parte de ceva încurcături. De asemenea, este foarte posibil să finalizaţi o activitate pe care aţi început-o de mai mult timp.
Taur
Din punct de vedere mental, sunteţi deosebit de eficient. Reuşiţi să vă concentraţi cu uşurinţă şi nu veţi întâmpina nicio problemă dacă veţi dori să vă puneţi ideile în practică. Dacă aveţi probleme legate de viaţa sentimentală, în această perioadă ele s-ar putea acutiza. Prudenţa se cere a fi pusă pe primul plan, altfel aţi putea avea parte de neplăceri serioase.
Gemeni
Entuziasmul sentimental va creşte semnificativ în această perioadă. Timpul liber petrecut în compania persoanei iubite vă va da ocazia să vă consolidaţi relaţia cu aceasta. Veţi cheltui ceva bani împreună, dar acest lucru nu are de ce să vă deranjeze. Profitaţi de şansa din această săptămână şi demaraţi o colaborare pe termen lung.
Rac
Ar trebui să vă concentraţi asupra unor activităţi la care aţi cam rămas în urmă. Totuşi, în ansamblu, situaţia vă favorizează, aşa că nu este cazul să vă faceţi probleme. Neînţelegerile pe care le-aţi avut cu partenerul de viaţă s-ar putea ameliora, cu condiţia să daţi dovadă de mai multă înţelegere. Activităţile intelectuale vă dau ocazia să vă puneţi în evidenţă inteligenţa şi intuiţia.
Leu
Lucrurile nu vă ies prea uşor şi aveţi senzaţia că eforturile pe care le depuneţi nu-i interesează pe cei din anturaj. Şi acasă veţi avea mult de muncit, şi nu întotdeauna meritele vă vor fi recunoscute. Conştiinciozitatea vă va fi de un real folos, aşa că nu este cazul să precupeţiţi niciun efort pentru a vă achita de sarcinile de serviciu. Pe plan sentimental, lucrurile merg bine.
Fecioară
Vor fi multe de pus la punct, iar răbdarea nu va fi punctul dv. forte în această perioadă. Încercaţi să nu fiţi încăpăţânat şi, mai ales, nu daţi curs pornirilor impulsive, care pot determina apariţia unor neînţelegeri cu partenerul. Spre sfârşitul intervalului, situaţia se va îmbunătăţi considerabil şi veţi petrece clipe excelente în compania acestuia.
Balanţă
Nu tot ce v-aţi propus pentru această săptămână va putea fi pus în practică, dar până la urmă lucrurile se vor aranja într-un mod care să vă avantajeze. Cineva vă va face o surpriză plăcută. Interesul pentru relaţia cu prietenii şi pentru activităţile sociale se va accentua. Veţi primi o propunere de colaborare interesantă, în privinţa căreia nu aveţi niciun motiv să fiţi suspicios.
Scorpion
Interesul pentru chestiunile sentimentale se va accentua considerabil, iar iniţiativele din acest domeniu se vor bucura de succes. Nu este exclus să existe unele divergenţe de păreri între dv. şi partener, generate de proiectele comune. Veţi reuşi, însă, să ajungeţi la un compromis care să mulţumească pe toată lumea. Este posibil să primiţi sprijinul rudelor pentru a finaliza o activitate.
Săgetător
Partenerul se va confrunta cu o situaţie mai dificilă, iar sprijinul dv. i-ar putea fi de un real folos. Veţi avea tot felul de discuţii cu rudele apropiate, pe teme de interes comun, şi vă veţi susţine cu înverşunare punctul de vedere. Nu se vor rezolva chiar toate aşa cum vă doriţi, dar, cu siguranţă, în ceea ce vă priveşte, finalul va fi fericit. Dacă vreţi să plecaţi la drum, atenţie la acte.
Capricorn
Dacă doriţi să faceţi unele mici schimbări în viaţă, situaţia vă avantajează, cu condiţia să nu exageraţi. Este posibil să vă confruntaţi cu ceva probleme care vă vor ţine cu sufletul la gură o bună bucată de vreme. Şansa e de partea dv., aşa că aţi putea să demaraţi o activitate mai deosebită, pe care o aveţi în vedere de mai mult timp. Evitaţi acțiunile care necesită efort şi putere de concentrare.
Vărsător
Sunteţi mai optimist decât în mod obişnuit, iar comunicarea cu cei din jur decurge cât se poate de armonios. Aţi putea profita de ocazie pentru a vă găsi susţinători pentru proiectele în care sunteţi implicat. Este posibil să primiţi o sumă de bani pe care o aşteptaţi de mai mult timp, sau ca o investiţie mai veche să dea rezultate. Oricum, însă, banii nu vă vor rămâne prea mult în buzunar.
Peşti
Un membru al familiei vă va solicita sprijinul pentru a rezolva o situaţie delicată. Traversaţi o perioadă în care vă puteţi bucura de proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber. Activităţile sociale vă vor stimula imaginaţia şi creativitatea. Veţi avea ocazia să vă lărgiți cercul de prieteni, dar şi de a vă consolida vechile prietenii. Financiar, staţi foarte bine.