Caransebeșul vrea 4,5 milioane de euro pentru învățământ și sănătate!


La aproximativ 4,5 milioane de euro se ridică valoarea celor trei proiecte transfrontaliere, derulate în parteneriat cu localități din Serbia, depuse de administrația locală din Caransebeș, în vederea obținerii finanțării. Pentru municipalitate, prioritare vor fi, și în acest an, sănătatea și învățământul.

În primul domeniu, o investiție importantă se va face la Spitalul Municipal de Urgență, unde administrația locală intenționează să realizeze, în parteneriat cu Spitalul General din Pancevo, un sistem regional transfrontalier de centre medicale de excelență, specializate în diagnosticarea și tratamentul bolilor prin intervenții minim invazive inovatoare, aspect despre care am mai scris în ziarul nostru. Prin respectivul proiect,  în valoare de peste 2,35 milioane de euro, se dorește înființarea la Caransebeș a unui centru medical specializat în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor urologice și ginecologice. De asemenea, sunt prevăzute și lucrări de reabilitare și modernizare pe o suprafață de 340 de metri pătrați, dar și dotarea cu echipamente medicale performante și mobilier de specialitate. „Este o experiență nouă pentru spital, deoarece, dincolo de investițiile în sine, din fonduri europene, sau creșterea șanselor de tratament și vindecare pentru bolnavi, medicii din Caransebeș vor putea face schimb de experiență și parteneriate cu spitalul din Pancevo, renumit în Serbia în acest fel de intervenții, un spital care este situat și destul de aproape de municipiul nostru. Coroborat și cu celelalte investiții, sper ca Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș să devină unul din cele mai bune și dotate din vestul țării”, a declarat primarul municipiului, Marcel Vela.

În cel de al doilea domeniu, respective învățământul, unul dintre proiecte vizează Corpul B al Colegiului Național „Traian Doda” Școala cu clasele I-VIII Nr. 8, în sumă de 747.136 de euro, fiind vorba despre reabilitarea termică a Școlii generale, respectiv anvelopare, instalații și centrală termică nouă, înlocuirea acoperișului, reabilitarea subsolului, reabilitarea sălilor de clasă și a grupurilor sanitare, precum și pavarea curții unității de învățământ.  Cel de al doilea vizează Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 și are o valoare de 1.326.479 de euro. Aici se va lucra la refacerea instalațiilor termice și electrice, vor fi achiziționate noi dotări, respectiv paturi, saltele și mobilier pentru copii și, în cazul în care se va aproba, vor fi cumpărate dotări noi și la bucătărie. „Primăria are această oportunitate, iar o asemenea finanțare europeană ar continua seria investițiilor în învățământul din Caransebeș. Nu am dorit să pierdem startul și sper că ambele proiecte pe învățământ să fie finanțate”, a mai spus Marcel Vela.

Edilul municipiului a mai adăugat că acestea nu sunt singurele proiecte pe care le va depune adiministrația locală, obiectivul pentru acest an fiind și alte finanțări, prin diferite programe europene, care vizează infrastructura, turismul, situațiile de urgență, mediul sau capitalul uman.

Sonia BERGER