În conformitate cu termenele stabilite de Guvernul României prin calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale din anul 2016, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a emis patru Ordine de prefect. Primul dintre acestea se referă la constituirea Comisiei Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, care are în componenţă reprezentanţi ai instituţiilor judeţene cu atribuţii în acest domeniu. Cel de-al doilea Ordin stabileşte componenţa grupului tehnic de lucru de pe lângă comisia mai-sus menţionată, pentru urmărirea şi soluţionarea operativă a problemelor curente din judeţul Caraş-Severin.
Tot prin Ordin de prefect a fost stabilită şi dimensiunea ştampilelor Birourilor electorale de circumscripţie şi a ştampilei de control a secţiilor de votare, care vor fi folosite la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din luna iunie, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin. De asemenea, a fost emis un Ordin privind numerotarea Circumscripţiilor electorale din judeţul Caraş-Severin, în număr de 77.
În perioada următoare, calendarul prevede, printre altele, tragerea la sorţi a preşedintelui Biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia, dar într-un termen care să nu depășească data de 9 aprilie, şi aducerea la cunoştinţă publică a sediilor Birourilor electorale de circumscripţie şi a programului de activitate al acestora, cel mai târziu la data de 12 aprilie.
O precizare importantă este faptul că, având în vedere datele statistice care arată o scădere a populaţiei în câteva dintre unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, există probabilitatea ca şi numărul membrilor Consiliilor locale din cadrul acestora să fie redus, se mai spune în respectivul comunicat.
Mădălina DOMAN