Horoscop


Berbec

Chestiunile profesionale vor fi prioritare, căci este posibil să aibă loc schimbări în cadrul instituţiei sau firmei la care lucraţi. N-ar fi exclus nici să vi se repartizeze noi responsabilităţi, semn că superiorii vă apreciază eforturile. La sfârşitul intervalului veţi avea parte de o surpriză extrem de plăcută. Pe plan financiar nu staţi prea bine şi nu reuşiţi să faceţi faţă tuturor cheltuielilor.

Taur

Veţi fi mai cufundat în propriile probleme decât de obicei, dar cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care aţi colaborat cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu.

Gemeni

Situaţia financiară va înregistra o îmbunătăţire, ceea ce vă va face mai optimist. Căminul va reprezenta un domeniu spre care se vor îndrepta în mod special interesul şi energia dv. Momentele petrecute în compania celor apropiaţi vă vor remonta. Este posibil ca partenerul  să aibă o realizare pe plan profesional, ceea ce va aduce linişte şi stabilitate în cuplu.

Rac

Sunteţi mai dinamic, mai agresiv decât de obicei, dar şi mai împrăştiat. Energia necanalizată corespunzător se va disipa, fără să vă aducă vreun avantaj. Iniţiativele dv. se vor bucura de succes, cu condiţia să daţi dovadă de răbdare şi prudenţă. Fiţi atent la detalii pentru a finaliza totul cât mai eficient. Comunicarea cu persoana iubită va decurge deosebit de armonios în această perioadă.

Leu

Relaţia de cuplu nu evoluează chiar cum v-aţi dori, dar asta nu este de natură să vă facă pesimist. Dorinţa de mai multă stabilitate în plan sentimental este mare, dar nici să renunţaţi la încăpăţânare parcă nu aţi fi dispus. Dovediţi în această perioadă o energie mentală deosebită. Faceţi tot posibilul pentru a o canaliza pe o direcţie convenabilă, altfel veţi fi irascibil şi nemulţumit.
Fecioară

În această săptămână, vă veţi preocupa mai ales de problemele personale sau de punerea în practică a unor proiecte mai vechi. Optimismul de care daţi dovadă în general vă ajută să faceţi faţă cât se poate de bine atât chestiunilor domestice, cât şi în anturajul în care vă petreceţi timpul liber. În acest fel aţi putea să vă lărgiţi cercul de prieteni sau să vă găsiţi susţinători pentru proiectele pe care le aveţi în vedere.

Balanţă

Aveţi unele realizări, dar proiectele dv. vizează mult mai mult. Ar fi bine dacă nu v-aţi implica în activităţi care să aibă în vedere o realizare imediată, căci totul vă va ieşi cu oarecare întârziere. Veţi avea un câştig oarecum neaşteptat, care vă va permite să vă satisfaceţi unele capricii. Partenerul se va confrunta cu o situaţie dificilă şi va avea nevoie de sprijinul dv.

Scorpion

Calităţile de care daţi dovadă vă ajută să vă lărgiţi cercul de prieteni. Comunicarea cu aceştia evoluează excelent, ceea ce vă permite să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi din plin de această perioadă destul de agitată. Cineva vă va da o informaţie, dar nu este cazul să o folosiţi înainte de a-i verifica autenticitatea. Nu luaţi decizii pripite și evitaţi disputele verbale cu şefii.

Săgetător

De energie fizică oricum nu duceţi lipsă, dar ar fi de dorit să v-o consumaţi într-un mod mai eficient. Pentru a obţine rezultate mai bune la serviciu, aţi putea cere sfatul unui coleg. În timpul liber, ar fi bine să vă ocupaţi cu mai multă stăruinţă de chestiunile domestice, căci aţi rămas mult în urmă la acest capitol. Partenerul ar putea avea un câştig oarecum neaşteptat, care va echilibra bugetul familiei.

Capricorn

Aveţi un program foarte încărcat şi sunteți tentat să exageraţi cu munca. Găsiţi-vă ceva timp dacă nu pentru odihnă, măcar pentru o activitate care să vă permită să vă relaxaţi. Este posibil să fie nevoie să participaţi la un proiect mai deosebit, care vă va da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile organizatorice. Relaţia cu prietenii va fi prioritară în această perioadă, dar, atenţie, nu vă neglijaţi nici partenerul!

Vărsător

Este posibil să vă implicaţi într-o activitate nouă în plan social. În acest caz, pregătiţi-vă pentru un efort susţinut, căci succesul va veni, dar cu oarecare întârziere. Este posibil ca cineva din anturaj să aibă nevoie de sprijinul dv. pentru a-şi rezolva problemele cu care se confruntă. Pe cât posibil, nu încercaţi să mediaţi neînţelegerile celor din jur, mai ales că nu vă privesc direct pe dv., şi toată lumea va fi mulţumită.

Peşti

Vă veţi bucura de o relaţie bună cu cei din familie, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja. Este posibil să vă preocupaţi de proiecte noi, semn că vă faceţi remarcat datorită calităţilor de care vă bucuraţi. Analizaţi cu atenţie oportunităţile care se ivesc, mai ales dacă e vorba de bani. Activităţile recreative vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine în această perioadă.