Caransebeșenii, pe cai mari de Ruga de la Oraș 1


[slideshow_deploy id=’30430’]În perioada 5-8 mai, Primăria municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” au organizat tradiţionalul eveniment intitulat generic Ruga de la Oraş.

Manifestarea a debutat joi, 5 mai, în Parcul Teiuş, de la ora 18, cu spectacolul folcloric „Cântec, joc şi voie bună”, susţinut de Ansamblurile „Armenişana” – coregraf Dumitru Dragomir, „Zestrea Gugulanilor” coregraf Simion Dragalina, „Mlădiţe bănăţene” al Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 4 Caransebeș, „Bobocii Banatului” – coregraf Ciprian Ambruş, „Junii Gugulani”, de pe lângă Casa de Cultură „George Suru” – coregraf Adrian Jurchescu, şi „Iedera” din Oţelu Roşu, cu soliştii vocali Claudia Barbu și Traian Barbu. Pe scenă au mai urcat, în aceeași seară, soliştii vocali Ana Maria Cornean, Ştefan Isac, Vanesa Olan, Alin Olan şi Daniela Ştefan, acompaniaţi de Taraful „Olanii”. Programul zilei s-a încheiat cu recitalul extraordinar al interpretei Mihaela Petrovici.

Vineri, 6 mai, de la ora 17, a avut loc deschiderea oficială a Rugii. În fața Primăriei municipiului au fost prezenți edilul Marcel Vela, viceprimarul Filip Strejariu, city-managerul Nicolae Borcean, directori de instituții, consilieri locali, angajați ai instituției, precum și invitați, așa cum se obișnuiește la orice rugă la care gazdele se respectă.

„Mă bucur că am ocazia, privilegiul, ca, în calitatea de primar al municipiului Caransebeş, să deschid «Parada portului popular», la Ruga de la Oraş. Mulţumesc tuturor formaţiilor care au venit aici, în Caransebeş, în cetatea spirituală a Banatului Montan, aici, în faţa dumneavoastră, şi care, în următoarele zile, vor fi parte din acest eveniment de suflet al nostru, care a devenit o tradiţie a acestor locuri. Mulţumesc şi organizatorilor acestei importante manifestări, în special celor de la Casa de Cultură «George Suru» din municipiu, directorului Ioan Cojocariu, precum şi consilierilor locali, pentru că, în fiecare an, de 12 ani încoace, susţin tradiţia, cultura, şi încurajează tot ceea ce înseamnă evenimente care să reprezinte Caransebeşul, pentru că municipiul nostru este, la rândul său, o cetate, un oraş reprezentativ nu doar pentru Banat, ci pentru România. Distracţie bună şi să fie într-un ceas bun!”, li s-a adresat celor prezenţi primarul Marcel Vela.

După îndemnul „Pentru bucurie, spor şi distracţie, cu Dumnezeu înainte!”, rostit de amfitrionul manifestării, Ioan Cojocariu, alaiul de tineri îmbrăcaţi în frumoase costume populare şi având în frunte Fanfara municipiului Caransebeş, dirijată de col. (r) Marius Frăţilă, a trecut pe sub Arcul Împăcării, apoi a urmat traseul Piaţa „Elie Miron Cristea” – Strada Mitropolit Nicolae Corneanu – Piaţa „General Ioan Drăgălina” – Strada Nicolae Bălcescu – Strada Cloşca, oprindu-se în Parcul Teiuş. De la ora 18, aici a avut loc un spectacol susţinut de elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa, cu soliştii de muzică ușoară Sonia Deca, Dănuţ Ghilea şi Vlad Ciupici, recitalul folcloric fiind susținut de Adrian Bugariu, Slageana Chicheş, Snejanca Boşca, Mariana Jurchescu, Adela Jurchescu, Valentin Vădrariu, Patricia Vela, Elisabeta Bosioc, Lorena Ţiplea, Marilena Măran, Ionela Bădălan, Nicolae Brânzei, Ana Cega Pârvulescu, Consuela Grigoriu, Ion Sboroştean, Daniela Văcărescu şi Gabi Zaharia, în acompaniamentul Tarafului Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Românu”, sub conducerea muzicală a profesorului Mihai Nichita.

Sâmbătă, 7 mai, de la ora 17.30, tot pe scena din Parcul Teiuș a avut loc un spectacol de muzică şi joc popular cu ansambluri folclorice din Republica Serbia. Au evoluat în fața unui mare număr de gugulani și invitați ai acestora, grupurile „Laza Nancici” din Vârşeţ, „Vlastimir Pavlovic Carevac” din Veliko Gradişte şi „Branko Cvetkovic” din Belgrad.

Duminică, de la ora 19.30, a venit rândul muzicii tinere să-și spună cuvântul. Au electrizat atmosfera, prin recitaluri de excepție, în cadrul „Serii marilor concerte live”, Ruby, Bosquito, Anna Lesko şi  What’s Up.

„Ruga de la Oraş” s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu tradiţionalul şi spectaculosul foc de artificii.

Vasi POPESCU


Un gând despre “Caransebeșenii, pe cai mari de Ruga de la Oraș

Comentariile sunt închise.