Ziua de 9 Mai are pentru poporul român o triplă semnificaţie. Pe lângă Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.
Locuitorii satului Bucova au hotărât ridicarea unui monument în memoria eroilor ce s-au jertfit pentru țară, neam și credință în Războiul de Independență și în Al Doilea Război Mondial. Astfel, s-a format un Comitet de Inițiativă alcătuit din ing. Lazăr Boran, Romulus Ilin și Romulus Ilincari, care au inițiat demersurile necesare pentru construirea acestuia. Acesta a fost amplasat pe platoul din fața Casei Culturale Bucova. În curtea Bisericii Ortodoxe din localitate exista un monument al eroilor din Primul Război Mondial, ridicat în 1939, cu puțin înainte de începerea celei de a doua conflagrații mondiale.
Duminică, 8 mai, la ora 12.30, la Biserica Ortodoxă Bucova s-a oficiat parastasul de pomenire a eroilor din satul Bucova.
Luni, 9 mai, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în debutul ceremoniei de inaugurare, un sobor de preoţi condus de Pr. Sorin Toma, delegatul episcopului, a oficiat slujba de sfințire a monumentului, apoi a adresat tuturor celor prezenţi un cuvânt de apreciere şi de binecuvântare pentru gestul creştinesc de cinstire şi de evocare a memoriei celor care „au plătit cu viaţa lor libertatea noastră”.
Au evocat memoria eroilor căzuți ing. Lazăr Boran – președintele Comitetului de Inițiativă, Pr. Tiberiu Silvester – preot greco-catolic, și Romulus Barbescu – primarul comunei Băuțar. A urmat un program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Bucova. La final, s-au depus coroane de flori la monument, din partea Primăriei și Consiliului Local al comunei Băuțar, a Parohiilor Ortodoxe din Bucova și Băuțar, a Parohiei Greco-Catolice Bucova, a Bisericii Baptiste Bucova, a Bisericii Penticostale Bucova, a Școlilor Gimnaziale din Bucova și Băuțar, a Composesoratelor din Bucova și Băuțar, a Asociației ASTRA Oțelu Roșu.
Sponsori au fost Composesoratul Bucova, Primăria și Consiliul Local al comunei Băuțar, Metro Cash&Cary Timișoara, Marmosim Simeria, Cramele Recaș, Orchestra Doriana Talpeș din Timișoara, Ioan Iovănescu, ing. Vasile Ciobanu, Ana Csaholczi, precum și Constantin și Tabita Penzeși din Bucova. Costul total al monumentului s-a ridicat la 19.000 de lei.
Romulus FRÎNCU