Copiii de la Grădinița PP 4, hărnicuţi şi fruntaşi!


Prin participarea la Programul Naţional iniţiat de S.C. Kaufland România şi Asociaţia Şcoala de Valori, intitulat Olimpiadele Kaufland, ce a constat în desfăşurarea de activităţi extraşcolare care vizau domenii precum educaţia, ştiinţele, protejarea mediului, consilierea şi orientarea în carieră, arta, literatura și sportul, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Caransebeș s-a plasat pe locul 21 în Topul Hărnicuții, obţinând un premiu în valoare de 2.000 de euro, iar în Topul Fruntașii, a fost pe locul 7, obţinând, de asemenea, un premiu de 20.000 de euro.

Concursul s-a desfăşurat în perioada 15 septembrie 2015 – 29 februarie 2016, având două tipuri de clasamente: Top Hărnicuţii – 15 septembrie – 30 noiembrie 2015, în care primele 100 de şcoli au fost premiate cu 2.000 de euro, şi Top Fruntaşii – 15 septembrie 2015 – 29 februarie 2016, la care premiul I a fost în valoare de 40.000 de euro, al doilea, de 30.000 de euro, iar al treilea de 20.000 de euro, pentru 100 de şcoli.

Grădinița PP 4 Caransebeș s-a înscris în competiţie în luna septembrie 2015 şi a derulat 106 activităţi, prezentate pe pagina de concurs dedicată acestora. Fiecare activitate a fost desfăşurată cu un număr de cel puţin 31 de copii, având o durată de una sau două ore. Fotografiile din timpul activităţilor şi rezumatul acestora au fost încărcate pe site-ul competiţiei.

La concurs au participat toţi preșcolarii care au primit acordul părinților, coordonaţi de 15 cadre didactice, într-o serie de activităţi implicându-se şi personalul medical. Am colaborat cu foarte mulți parteneri externi, dintre care amintim Direcția Județeană pentru Sănătate Publică, Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș, Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, Poliția municipiului Caransebeș, cabinete stomatologice din municipiu, Primăria Caransebeș, ISU Semenic, sau Asociația Părinților de la Grădinița PP 4.

Premiile obţinute de Grădinița PP 4 Caransebeș în cadrul Olimpiadelor Kaufland au ca scop principal îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi a dotării pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene.

Implicarea copiilor și a cadrelor didactice în asemenea acţiuni demonstrează spiritul creativ, competitiv și, nu în ultimul rând, spiritul de echipă. Țin să mulțumesc pe această cale tuturor participanților direcți –copii, personal didactic și nedidactic – și indirecți – părinți şi bunici –, tuturor partenerilor care ne-au ajutat prin acţiunile lor în multiple acțiuni educative, apreciate și punctate de comisia concursului. Punctajul maxim obținut, de 7.800 de puncte, ne-a dus între primele locuri.

Chiar dacă am fost cei mai mici la nivel de reprezentare – învățământ preșcolar, 3-6 anișori –, am dovedit că am reprezentat segmentul cu onoare, obținând un loc fruntaș în ambele Topuri.

Doresc să mulțumesc SC Kaufland și Asociației de Valori pentru această inițiativă, deoarece împletirea acestor domenii de activități propuse a se derula pe parcursul concursului au contribuit la dezvoltarea multor laturi personale ale copiilor, dar și ale coordonatorilor acestora.

Otilia DINULICĂ,

Director Grădiniţa PP 4 Caransebeş