N-ar fi rău să acordaţi ceva mai multă atenţie sănătăţii şi să vă faceţi un control de rutină. Veţi avea parte de o săptămână extrem de agitată, cu evenimente care vă vor ţine cu sufletul la gură, chiar dacă unele nu vă vor privi personal. Iniţiativele din această perioadă se vor bucura de aprecierea celor din jur, dar nu trebuie să vă aşteptaţi la rezultate spectaculoase.
Taur
Interesul pentru chestiunile materiale va creşte simţitor în această perioadă, când vi se va oferi ocazia să faceţi o investiţie tentantă. Totuşi, nu este momentul să vă asumaţi riscuri. Veţi avea de făcut o mulţime de treburi mărunte, care vă plictisesc, dar nu veţi avea cui să le pasaţi. Sfaturile colegilor, chiar dacă sunt binevoitoare, poate nu sunt inspirate, aşa că nu vă grăbiţi să le puneţi în practică.
Gemeni
Este posibil să obţineţi un câştig bănesc dintr-o activitate de colaborare sau parteneriat. Un proiect mai vechi ar putea prinde contururi reale. Sentimentele dv. vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi dorinţa de a domina, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia de cuplu. Surplusul de energie aţi putea să-l îndreptaţi spre activităţi practice.
Rac
Entuziasmul afectiv este la limita superioară, aşa că petrecerea timpului liber în compania partenerului de viaţă vă va face mare plăcere. Din păcate, programul nu va fi cel pe care vi-l doriţi. Relaţia cu colegii va fi cam agitată şi veţi avea parte de obstacole oarecum neaşteptate. Traversaţi o perioadă în care aveţi toate şansele să vă consolidaţi stabilitatea financiară pe termen lung.
Leu
Colaborările vă vor avantaja într-o bună măsură, dar ar fi bine să nu vă grăbiţi să acceptaţi chiar orice propunere ce vi se va face. Veţi avea posibilitatea să puneţi la punct un proiect important, poate o lucrare la serviciu. Traversaţi o perioadă în care, în familie, vor avea loc câteva evenimente care vă vor suprasolicita, dar cărora, în cele din urmă, le veţi face faţă cu bine.
Fecioară
Nu vă vor ieşi toate aşa cum doriţi, dar acest lucru nu vă va deranja prea tare. Veţi avea unele discuţii constructive cu partenerul, referitoare la programul pentru timpul liber. Până la urmă, veţi reuşi să-l convingeţi să vă accepte punctele de vedere. În cazul în care aveţi de gând să faceţi o investiţie de mai mare anvergură, gândiţi-vă şi la ceea ce implică acest lucru pentru viitor.
Balanţă
Sunteţi oarecum nemulţumit de felul în care evoluează lucrurile în familie, dar aveţi tendinţa de a exagera. Nu este exclus, însă, ca o rudă apropiată să aibă o problemă mai delicată, care se va rezolva din mers. O activitate de divertisment, dar şi prezenţa partenerului v-ar putea ajuta să vă mai relaxaţi. La începutul intervalului, vă indispune o problemă minoră de sănătate.
Scorpion
La serviciu veţi avea parte de o săptămână obişnuită, chiar dacă vă va fi destul de greu să vă adaptaţi la noile schimbări apărute. În ceea ce priveşte timpul liber, nu este momentul să vă ocupaţi de lucruri prea serioase. Staţi cât mai mult timp cu persoana iubită şi încercaţi să o convingeţi de profunzimea sentimentelor dv. Din păcate, pe plan financiar se anunţă vremuri grele.
Săgetător
Veţi fi agitat şi nu veţi avea tragere de inimă pentru a face ceva. De energie fizică nu duceţi lipsă, dar veţi avea probleme serioase în a v-o canaliza spre un scop concret. Interesul pentru chestiunile legate de casă sau familie va fi mai mare decât în mod obişnuit. Este foarte posibil ca un coleg să se confrunte cu o problemă deosebită. Situaţia financiară ar putea înregistra o îmbunătăţire.
Capricorn
Energia dv. fizică va fi punctul forte în această perioadă, aşa că nu este o problemă să vă treceţi cât mai multe activităţi pe ordinea de zi. Din punct de vedere financiar, nu aveţi de ce vă plânge, aşa că puteţi face unele cheltuieli pentru divertisment. De alergătură nu veţi scăpa nici în a doua parte a intervalului, dar asta nu vă va deranja într-o prea mare măsură.
Vărsător
Colaborările v-ar putea aduce unele satisfacţii în plan material, dar va fi nevoie de eforturi mari pentru a o scoate la capăt. Drumurile vă vor avantaja, indiferent că este vorba de chestiuni de serviciu sau personale. În această perioadă, sunteţi mai impulsiv şi riscaţi să aveţi tot felul de neînţelegeri cu cei din jur. Pe cât posibil, cenzuraţi-vă pornirile critice, care nu vor face decât să vă încurce planurile.
Peşti
La serviciu va fi mare agitaţie, deoarece veţi avea de făcut faţă unor activităţi dificile. Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că ar trebui să nu vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite. Dozaţi-vă cu grijă eforturile, fiindcă altfel nu veţi reuşi să vă descurcaţi la nivelul aşteptărilor. S-ar putea să vă loviţi de probleme financiare, dar nu este cazul să vă lăsaţi demoralizat.