Horoscop


Berbec

Cineva din familie are nevoie de sprijin într-o problemă delicată. Va trebui să vă implicaţi în tot felul de activităţi, ceea ce nu vă surâde, dar nici nu este cazul să comentaţi. Pe colaboratori nu vă puteţi baza prea mult, aşa că pregătiţi-vă să faceţi totul de unul singur. În ceea ce priveşte relaţia sentimentală, aceasta este suficient de bună pentru a compensa neplăcerile cotidiene.    

Taur

Vă aşteaptă o săptămână bună, căci se va dovedi că aveţi o intuiţie deosebit de eficientă. Aţi putea obţine realizări nesperate în activităţi comerciale sau artistice. O vizită neaşteptată vă va face mare plăcere şi vă va ajuta să priviţi cu mai multă încredere spre viitor. Ar fi de dorit să daţi dovadă de prudenţă în cazul în care intenționați să faceţi o investiţie. Pe plan sentimental, totul decurge normal.  

Gemeni

O rudă apropiată vă va aduce la cunoştinţă o informaţie care vă va binedispune. Proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber vor înregistra unele modificări, care însă vă vor bucura. Dacă aveţi o suferinţă cronică, s-ar putea ca aceasta să revină în atenţia dv. Nu trebuie să vă temeţi de lipsa banilor, căci veştile vor fi încurajatoare. Relaţiile cu familia sunt foarte bune.

Rac

În cazul în care doriţi să plecaţi într-o călătorie, şansa vă va favoriza. Prietenii vă vor da tot felul de semnale, ceea ce vă va face mare plăcere. Pentru a finaliza o activitate începută de mai mult timp, aveţi nevoie de sprijinul colegilor. Ar fi bine să vă dozaţi cu grijă eforturile, pentru a fi în formă toată săptămâna. În tot ce întreprindeți, ţineți cont şi de părerile partenerului.

Leu

În plan profesional, aţi putea face unele mici schimbări. Este posibil să vi se repartizeze noi sarcini de serviciu, semn că vă sunt recunoscute calităţile. Iniţiativele vă vor fi apreciate, cu condiţia să nu daţi curs impulsivităţii. Activităţile de divertisment vă vor da posibilitatea să vă relaxaţi. Este posibil să aveţi mici divergenţe cu partenerul. Nu încercaţi să obţineţi bani chiar prin orice mijloace.    

Fecioară

Sunteţi dinamic, vioi şi gata să luaţi startul în orice direcţie. În cazul în care sunteţi implicat într-o activitate intelectuală, cu siguranţă rezultatele vă vor satisface. Dacă aveţi de luat decizii, ideile dv. se vor bucura de aprecierea celor din jur. Comunicarea cu persoana iubită vă va da motive de satisfacţie. S-ar putea să rataţi totuși un obiectiv important şi să deveniţi irascibil.

Balanţă

Veţi avea o mulţime de controverse cu cei din anturaj, dar acestea se vor finaliza într-un mod care vă favorizează. N-ar fi exclus ca partenerul să se confrunte cu o problemă de serviciu care îl indispune. Sensibilitatea de care daţi dovadă în această perioadă vă va da posibilitatea de a vă consolida relaţia de cuplu. Faceţi cunoştinţă cu o persoană care vă va ajuta în viitor.

Scorpion

Relaţia cu partenerul evoluează cum nu se poate mai bine. Din punct de vedere mental, funcţionaţi la limita superioară. Nici starea fizică nu vă va dezamăgi, cel puţin în această perioadă. Totuşi, suprasolicitarea poate genera probleme pe fond nervos. Încercaţi să vă treceţi în program şi o activitate relaxantă. Aveţi succes în plan profesional și câştigaţi încrederea şefilor.

Săgetător

Există toate condiţiile pentru a avea o realizare în plan familial. Chiar dacă nu este vorba de o reuşită spectaculoasă, se va vedea măcar că nu aţi muncit degeaba în ultimul timp. Dacă doriţi să obţineţi o aprobare, va trebui să nu vă grăbiţi nici măcar un pic. În a doua parte a intervalului, este posibil să revedeţi o cunoştinţă cu care nu v-aţi mai întâlnit de multă vreme.

Capricorn

Activităţile sociale vă vor face mare plăcere, mai ales că vă vor da posibilitatea să vă întâlniți cu prietenii, să vă distrați și să vă relaxați. N-ar fi exclus să cunoaşteţi o persoană care vă va fi de folos în viitorul apropiat. Ceva mai multă atenţie va trebui să acordaţi chestiunilor legate de sănătate. În această perioadă ar fi bine să evitaţi orice discuţie în contradictoriu, mai ales cu partenerul de viaţă.

Vărsător

Vă frământă o chestiune de familie căreia simţiţi că nu-i găsiţi rezolvarea. Dacă o veţi discuta, vă veţi lămuri şi chiar vă veţi mai linişti. Drumurile pe care le veţi face vă vor aduce şi un mic câştig. În general, colaborarea cu cei din jur se va dovedi inspirată, indiferent că este vorba de bani sau de proiecte pentru timpul liber. N-ar fi exclus să primiţi un cadou de la o cunoştinţă apropiată.

Peşti

Comunicarea cu cei din jur evoluează ceva mai bine, ceea ce vă va permite să aflaţi lucruri interesante, dar şi să vă faceţi noi prieteni. Încercaţi, totuşi, să fiţi atent la ceea ce spuneţi, mai ales în familie, căci riscaţi să faceţi nişte afirmaţii care vor genera discuţii aprinse, obositoare. Dacă demaraţi o nouă activitate, înarmaţi-vă cu răbdare, căci rezultatele se vor vedea în timp.