La solicitarea grupului social-democrat din Consiliul Local Caransebeş, vineri, 10 februarie, a fost convocată o şedinţă extraordinară a acestui for, pe ordinea de zi aflându-se proiectele privind revocarea a două hotărâri adoptate de legislativul municipiului de pe Timiş şi Sebeş. Este vorba despre hotărârile privind actualizarea taxelor pentru activitatea de Stare civilă, aprobată în şedinţa din 28 decembrie 2016, şi de cea referitoare la majorarea tarifelor pentru serviciul de salubritate prestat de S.C. Transal Urbis S.R.L. Caransebeş, adoptată în reuniunea din 25 ianuarie a Consiliului Local.
La ora stabilită, respectiv 12, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului au fost prezenţi doar cei 9 consilieri social-democraţi, cei 10 aleşi liberali lipsind, astfel că primarul Felix Borcean, revenit din concediu special pentru această şedinţă, a anunţat că, nefiind îndeplinit cvorumul, întrunirea nu poate avea loc.
Cu toate acestea, edilul caransebeşean a mai dialogat o vreme cu aleşii social-democraţi, însă aceştia nu au ascultat până la capăt ce are de spus primarul şi au părăsit în bloc sala de şedinţe.
„Am ţinut să particip la această primă convocare a unei şedinţe de Consiliu Local venită din partea grupului PSD, cu toate că eram în concediu, inclusiv astăzi, părăsind Austria special pentru acest eveniment, în detrimentul familiei mele, dar am considerat că este normal ca şoarecii să nu joace pe masă când pisica – în cazul meu, poate, motanul – nu-i acasă”, a spus Felix Borcean.
În continuare, edilul a dorit să dea o replică la materialele grupului social-democrat apărute în presa on-line în ultima perioadă, postări care l-au vizat atât pe el, cât şi pe viceprimarul Marius Isac.
„Elevii fiind în vacanţă şi noi având copii de vârstă şcolară, am considerat că, după atâta timp – în cazul meu, un an şi jumătate –, ar fi cazul să ne vedem şi de familiile noastre, de lucrurile care contează, până la urmă, cel mai mult, şi să petrecem, în această perioadă, alături de familie, o binemeritată vacanţă. Eu am ales să merg în Austria, pentru că acolo am nişte prieteni care deţin o pensiune şi la care merg de foarte multă vreme. Nu a fost vorba de o vacanţă exotică, aşa cum s-a speculat în presă, ci mai degrabă de una cu buget redus. Între timp, în manieră şmecherească, consilierii PSD au convocat această şedinţă, gândindu-se că vor avea majoritate în Consiliul Local prin absenţa noastră şi a altor consilieri care, la fel, au ales această perioadă pentru petrecerea unei vacanţe. Am văzut şi un articol, un fel de scrisoare deschisă apărută în presa on-line, şi am vrut să răspund direct, în şedinţă, la cele scrise acolo, însă, în lipsă de cvorum, consilierii PSD nu au suportat această întrevedere tet-à-tet şi au părăsit sala”, a spus Felix Borcean în declaraţia făcută presei după încheierea reuniunii.
În primul rând, edilul municipiului a ţinut să sublinieze faptul că Primăria nu a rămas fără conducere, city-managerul Andrei Ungur preluând în cele cinci zile toate atribuţiunile primarului şi ale viceprimarului, lucru perfect legal.
„În ceea ce priveşte participarea mea la mitingul anti-guvern, vreau să precizez de la bun început că nu eu am fost iniţiatorul acestor proteste, ba, dimpotrivă, am fost cel care a vrut să se asigure de bunul mers al acestor manifestaţii şi, din câte am discutat cu comandantul Poliţiei Caransebeş, dl Ion Olariu, aici a fost singurul miting autorizat de pe întreg cuprinsul ţării. Au existat voci care au spus că eu am incitat la ură, la diverse scandări… Nimic mai fals! Dimpotrivă, atunci când manifestanţii au dorit să-şi exprime protestul în faţa casei părinţilor primului-ministru, care, aşa cum se ştie, este originar din Caransebeş, eu am fost total împotrivă. În plus, nu eu am ales ora 20 pentru începerea mitingurilor, ea a fost hotărâtă pe Facebook şi, oricum, nu s-a depăşit niciodată ora 21.30-22, iar protestele s-au desfăşurat în zona centrală, una puţin populată, aşa că nu a fost deranjată prea multă lume”, a mai adăugat primarul Caransebeşului.
Felix Borcean a ţinut să răspundă şi vocilor care îi reproşează faptul că este „manipulat” de fostul primar Marcel Vela. Edilul a afirmat că, deşi nu-i cade bine acest lucru, dacă se gândeşte că Marcel Vela a fost vreme de 12 ani primarul municipiului şi a făcut, în acest răstimp, lucruri care vor rămâne pentru totdeauna în memoria locuitorilor oraşului, în comparaţie cu conducerea judeţeană a PSD, care îi incită pe consilieri la lucruri nesăbuite, el se află într-o companie selectă şi aproape că nu-i pare rău că în presă apar asemenea speculaţii.
Referitor la şedinţa de Consiliu Local, Felix Borcean a precizat, în ceea ce priveşte cele două puncte de pe ordinea de zi, că Taxa de Mediu, cea care a dus la majorarea tarifului la gunoiul menajer, a fost impusă printr-o Ordonanţă care datează de pe vremea Guvernului Ponta. „După consultările pe care le-am avut cu reprezentanţii Asociaţiilor de proprietari şi cu cetăţenii municipiului care au binevoit să participe la aceste consultări din luna ianuarie, am ales soluţia cea mai bună, tariful cel mai mic posibil, astfel încât societatea Transal, care are contract cu Primăria Caransebeş până în anul 2027, să poată să practice cele mai mici tarife, chiar şi cu majorările aferente. Inclusiv consilierii PSD au fost de acord, la aceste consultări, după care, probabil influenţaţi de liderii dumnealor, au schimbat macazul şi, printr-o manevră populistă, au solicitat acum anularea acestor tarife. Repet, este imposibil să revenim la tarifele vechi, costurile de transport şi depozitare ale acestor deşeuri menajere sunt foarte mari, şi societatea Transal s-ar găsi în imposibilitatea exercitării atribuţiunilor, dacă am menţine acele tarife”, a spus edilul.
În ceea ce priveşte tarifele de Stare civilă, e vorba despre costuri normale, care nu au mai fost majorate de foarte multă vreme, iar acest serviciu al Primăriei se află în imposibilitatea de mai funcţiona la acele tarife. „Cetăţenii Caransebeşului trebuie să înţeleagă că, la fel ca şi în cazul deşeurilor menajere, dacă ele ar fi fost subvenţionate de Primărie, tot din banii lor, ai comunităţii locale, s-ar fi făcut aceste finanţări, afectând totodată şi bugetul Primăriei, ceea ce ar fi făcut imposibile alte finanţări de investiţii pe care noi, cei din conducerea Primăriei, ni le-am propus pentru anul acesta şi pentru anii care urmează”, a mai spus Felix Borcean.
Sonia BERGER