Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin reîncepe campania de recrutare și înscriere a cetățenilor interesaţi să devină voluntari în cadrul unităţii noastre. Porţile noastre sunt deschise tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, care doresc să se implice, să înveţe şi să participe la misiuni, alături de salvatorii militari.
Activităţile de voluntariat în cadrul Inspectoratului nostru presupun implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii şi constau în:
-
însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului-ajutor calificat;
-
participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii etc.);
-
implicarea în acţiunile de ajutor umanitar;
-
implicarea în popularizarea, în rândul cetăţenilor, a măsurilor preventive.
Voluntarilor li se va asigura participarea la cursuri de pregătire, iar după absolvirea acestora şi efectuarea numărului minim de ore prevăzut pentru fiecare clasă de voluntariat, vor putea participa la misiuni de intervenţie alături de echipajele pompierilor militari. Desfășurarea cursurilor (introductiv și prim-ajutor de bază) se va stabili periodic, în funcție de numărul de voluntari.
Prima sesiune de înscriere se derulează până în 15 martie 2017. Perioada pentru analiza dosarului este 20.03 – 28.03.2017, urmând să se stabilească o perioadă și pentru încheierea contractelor de voluntariat. Alte informaţii necesare privind condiţiile şi documentele necesare pentru înscriere se găsesc pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin – www.isusemenic.ro – Campanii naționale.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice