Interviu cu pr. Gheorghe Dorel Popescu
Părintele Gheorghe Dorel Popescu este originar din localitatea Peștere, comuna Constantin Daicoviciu. De mic a cunoscut spiritualitatea în cadrul natural al satului bănățean de munte.
„Pe tine te cunosc din copilărie. Ai fost cel mai bun prieten al fiului meu, mereu te-am perceput ca pe un om ambiţios, inteligent, sufletist. M-a fascinat adesea acea meticulozitate a ta ce te ajuta să tratezi fiecare lucru cu toată atenţia, astfel încât ceea ai realizat a fost întotdeauna bine făcut”, mi-a spus el într-o zi. Şi am continuat discuţia, aducând-o pe făgaşul influenței satului bănățean asupra personalității lui.
– Cum te-a influenţat pe tine mediul localităţii natale în a-ţi păstra acea cromatică unică personalităţii tale, în toate lucrurile realizate?
– Statornicia colinelor m-a învăţat să fiu fidel locului în care m-am născut, să-mi fie dor de originile mele şi să mă reîntorc de fiecare dată în satul Peştere cu sufletul tresărind de lumina părinteştii revederi. Cursul apelor m-a povăţuit să-mi păstrez mereu drumul cel drept în viaţă. Splendoarea pădurilor şi a livezilor a sădit în sufletul meu iubirea faţă de darurile nemuritoare ale naturii. Lângă aceste miracole semănate de Dumnezeu pentru oameni, aceste miracole vii şi cu rădăcini adânci, te simţi adesea eliberat de toate problemele sufleteşti, de toate neputinţele trupeşti, înveşmântându-te în liniştea energiei vii, primordiale, a energiei ce inunda cândva Grădina Edenului. Cântecul vesel al păsărilor mi-a conturat în suflet zâmbetul oglindit mereu în pupilele ochilor şi în colţul buzelor.
– Mediul natural al satului Peştere a avut o legătură cu alegerea profesiei de preot?
– În mare parte, da. Preotul este un iubitor al lucrurilor sensibile. Dumnezeu a creat un cadru natural unic, cadou pentru coroana creaţiei sale, omul. Dacă priveşti în jur, poţi observa cum soarele nu uită să răsară în fiecare dimineaţă, cum pomii nu uită să-şi ţeasă mugurii în fiecare primăvară, iarba nu întârzie să-şi picteze haina cândva ruginie, florile nu se dau înapoi în a-şi deschide ferestrele petalelor pentru a prinde rod. Atunci, tu, ca om, nu poţi a nu-ţi dori, din moment ce ai înţeles adâncul vieţii, să-i slujeşti lui Dumnezeu, Cel care are grijă de toată splendoarea mediului înconjurător, dar şi omului, aproapele tău, fiinţa plămădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui.
– Şcoala primară ai făcut-o în satul natal. Poţi să împărtăşeşti cititorilor câteva gânduri despre această instituţie?
– Cu siguranţă. Primii ani de şcoală sunt unici în viaţa fiecărui om. Aceşti ani ajută omul să-şi regăsească în interiorul fiinţei sale acea forţă unică personalităţii lui, pentru a o cultiva pe tot parcursul vieţii. Emoţia primei întâlniri cu şcoala, primele întrebări, descoperirea unui nou univers, privirea caldă a învăţătoarei, primele învăţături, nu le poţi uita niciodată. Şcoala din satul meu natal aş putea-o asemăna cu un elev ce şi-a făcut temele. Temele ei suntem noi, cei care am pornit în viaţă cu temelia zidită pe stâncă şi am reuşit să învingem furtuni şi vânturi, realizându-ne.
– În încheiere, te-aş ruga să transmiţi un mesaj tuturor cititorilor care, cu siguranţă, sunt iubitori de artă, de frumos.
-I-aş sfătui să înceapă a căuta frumuseţea acestei vieţi începând cu lucrurile cele mai mărunte, pentru a se putea ferici în cele măreţe. Primul pas spre această perfecţiune se face în sânul localităţii natale.
Ion TURNEA
