Velişcu Boldea, omagiat prin cuvânt, joc şi cântec


Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș a organizat şi găzduit, în acelaşi timp, joi, 23 februarie, Festivalul Folcloric „Velișcu Boldea”, care a ajuns la cea de a X-a ediţie. Manifestarea a început cu simpozionul desfăşurat sub genericul „Amintiri și întâmplări cu Velișcu Boldea”, la acţiune participând oameni de cultură, coregrafi, personalități din domeniul folclorului și prieteni ai celui omagiat.

Prof. Gheorghe Țunea, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraș-Severin, cel care a şi deschis simpozionul, a vorbit despre omul de cultură Velișcu Boldea, trecând în revistă activitatea acestuia din perioada 1968-2000, când a fost directorul instituției care, pe atunci, se numea Casa Creaţiei. Cu unele completări a intervenit și Mariana Dănescu, managerul Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița. În cadrul simpozionului au mai luat cuvântul Ioan Cojocariu, Dumitru Dragomir, Simion Dragalina, Nicolae Danciu Petniceanu, Solomon Lungocea, Iosif Pușchiță, Nistor Iorga, Avram Boța, Nistor Ghimboașă, Ștefan Isac, Florica Franț, Filaret Cristescu, Dorina Panga, Nicolae Suciu, Ion Filip, Ion Haţegan şi Viorel Roșu.

În partea a doua a acestei manifestări culturale, desfăşurată după-amiză, pe scena Casei de Cultură „George Suru” a avut loc un spectacol folcloric de înaltă ținută artistică, la care au participat ansamblurile „Armenișana” din Armeniș, director și coregraf Dumitru Dragomir, „Teregovana”, coregraf Ilie Pârvulescu, „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeș, coregrafi Simion Dragalina și Dorin Cucuruz, şi „Doina Banatului” din Caransebeș, coregraf Adrian Jurchescu. Cu acompaniamentul Orchestrei Profesioniste „Doina Banatului”, dirijor prof. Ioan-Mircea Petruț, au încântat numerosul public spectator soliștii vocali Doriana Cucuruz, Mariana Jurchescu, Alin Olan, Maria Hurduzeu, Ion Alexandrescu, Daniela Văcărescu, Valeria Arnăutu, Iosif Pușchiță, Stana Stepanescu și Ștefan Isac.

Un lucru îmbucurător, pentru care trebuie felicitați toți coregrafii, a fost acela că tinerii dansatori, prezenţi în mare număr la Caransebeş, au fost îmbrăcaţi cu toţii în costume populare autentice, așa cum le şade bine gugulanilor, începând de la opinci şi obiele, şi terminând cu căciulile – băieții, și baticurile originale, fetele.

Numeroşii spectatorii prezenți în sală și-au manifestat bucuria prin aplauze necontenite. Toți participanții la festival, atât cei prezenţi la simpozion, cât şi componenţii ansamblurilor, au primit din partea organizatorilor Diplome de participare.

Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, iar prezentator a fost Dan Liuţ, realizator de emisiuni folclorice la Televiziunea Banat.

Sonia BEREGER