Pentru a veni în sprijinul cărăşenilor plecați din țară, care se confruntă cu dificultăți legate de protecția copiilor rămași acasă, probleme sociale legate de părinţi sau de alte persoane de vârsta a treia aflate în nevoie sau care au neclarități privind plata impozitelor și taxelor locale, senatorul Marcel Vela a declarant recent că Legea administrației publice locale va fi modificată.
„Împreună cu colegii din Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, am dezbătut și avizat un proiect de lege care va include un articol nou în Legea administrației publice locale. Astfel, primăriile vor avea posibilitatea să angajeze un consilier la cabinetul primarului, care se va ocupa strict de probleme legate de Diaspora. Având în vedere că și din județul nostru au plecat mulți cetăţeni să lucreze în străinătate, unii dintre ei chiar stabilindu-se definitiv peste hotare, este nevoie și în Caraș-Severin de o bună comunicare a autorităților locale cu românii din Diaspora. O relație bună și transparentă, precum și o serie de facilități acordate de autoritățile locale, pot încuraja noi investiții în județ, realizate de cei plecați din țară, pentru că mulți dintre ei ar dori să creeze acasă noi locuri de muncă. Poate fi chiar șansa repatrierii lor în Caraș-Severin”, a spus parlamentarul liberal.
Bianca METEŞ