8 Martie, sărbătorit de cei cu ghiocei la tâmple


Mai mult de 150 de persoane, cea mai mare parte pensionari, dar şi invitaţi ai acestora, au sărbătorit vineri, 10 martie, Ziua Femeii, manifestarea, intitulată generic „Balul Mărţişorului”, fiind găzduită de Cantina de Ajutor Social din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş.

Paraschiva Radu, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din urbea de pe malurile Timişului şi Sebeşului, a spus că instituţia pe care o conduce a organizat, împreună cu Primăria Caransebeş, această manifestare tocmai pentru ca persoanele de vârsta a treia să mai uite de grijile cotidiene care le apasă. „Doresc să mulţumesc conducerii Primăriei, precum şi celor care, azi, s-au întrecut să gătească mâncăruri cât mai gustoase – avem ciorbă ţărănească, sarmale, pireu de cartofi cu şniţel, tort –, precum şi muzicanţilor care cântă şi, cu siguranţă, îi încântă pe cei prezenţi astăzi în număr atât de mare”.

Cheful a fost unul extrem de încins, la atmosferă contribuind şi ţuica şi berea aflate în meniu, ringul de dans dovedindu-se, adesea, prea mic pentru numărul mare al celor de toate vârstele care au ieşit la joc. Au cântat la această petrecere Maria Hurduzeu, Florin Bojin, Alin Olan şi Daniela Văcărescu, acompaniamentul orchestral fiind asigurat de Taraful Olanii.

Ştefan ISAC

Foto: Doru BĂLĂŞOIU