Optimism cu ţârâita pentru apa caransebeşenilor


Odată cu discuţiile purtate de edilul municipiului Caransebeş cu conducerea societăţii Aquacaraş privind limpezirea apei tulburi care curge la robinetele caransebeşenilor, Felix Borcean a mai abordat şi subiectul referitor la stadiul introducerii rețelelor de apă și canalizare în oraş. „Şi în această privinţă sunt tot felul de probleme, atât de natură financiară, cât și legate de calitatea forței de muncă și de numărul muncitorilor care participă la aceste lucrări. Dar, chiar şi în aceste condiţii, Caransebeșul stă cel mai bine dintre toate localitățile cărășene în care se execută astfel de lucrări, fiindcă Stația de epurare este finalizată, iar noua Uzină de apă este executată în proporție de 80 la sută, aceasta fiind unul din elementele importante pentru îmbunătățirea calității apei în Caransebeș”, a spus primarul municipiului.

În ceea ce privește lucrările de introducere a apei și canalizării, Aquacaraș a prezentat conducerii administraţiei locale o situație complexă, pe fiecare reţea în parte, din care rezultă că acestea sunt realizate în proporţie de 70 la sută, a adăugat Felix Borcean. Ca termen de finalizare, adică inclusiv introducerea reţelelor pe străzile cuprinse în faza următoare a proiectului, pe care încă nu s-au început lucrările, se estimează cel târziu anul 2020, în timp ce pentru actuala fază ISPA, cei de la Aquacaraș au dat ca termen final anul 2018.

Bianca METEŞ