Activitatea economică din oraşul Caransebeş, de care depindea şi bunăstarea multor familii, includea, pe lângă Fabrica de mobilă şi cherestea de la Balta Sărată, ca parte a firmei Industria de Lemn „Mundus şi Borlova-Armeniş” S.p.A., şi alte unităţi, din ramuri diferite.
Printre acestea se afla Atelierul CFR de Zonă, cu o activitate neîntreruptă încă de la înfiinţarea lui şi care în luna august 1944 avea 156 de angajaţi – ingineri, şefi de atelier, maiştri şi muncitori specializaţi în repararea vagoanelor.
O mare importanţă, cu valenţe strategice, o aveau Staţia CFR şi Depoul CFR, prima cu 145 de angajaţi, şi al doilea cu 108 angajaţi în iulie 1941, cu remarca necesară că nu toţi salariaţii erau localnici. În strânsă legătură cu activitatea celor de mai sus activau Secţia L1, cu 15 angajaţi, şi Secţia III Poduri CFR, cu 22 de angajaţi.
Este cunoscut faptul că oraşul Caransebeş dispunea, încă de la 1 noiembrie 1890, de propria Uzină electrică, cu o putere instalată care asigura iluminatul public şi casnic, dar şi al instituţiilor publice din oraş. Uzina dispunea de doi ingineri şi personal care asigura buna funcţionare a instalaţiilor, introducerea curentului electric şi extinderea reţelei de distribuţie.
În luna august 1944, datorită evenimentelor de pe front şi dezorganizării transportului feroviar, Uzina electrică a solicitat populaţiei o restrângere a consumului de curent electric, deoarece era în imposibilitate de a se aproviziona cu motorină şi alţi combustibili. În aceste condiţii, a fost obligată să solicite ca împrumut 3 tone de motorină de la Fabrica de avioane I.A.R. Braşov, evacuată în oraş.
Pe lângă fabrica braşoveană, în primăvara anului 1944 au fost aduse în oraş bunuri ale Întreprinderilor Comunale din Piatra Neamţ, depuse în custodie la Uzina electrică.
În funcţie de comenzi, dar mai ales de personalul muncitor disponibil, au activat în perioada războiului Fabrica de cărămidă şi ţiglă a lui Samson Talpeş, cinci ateliere de tâmplărie, patru ateliere mecanice, 11 ateliere de croitorie, trei ateliere de curelărie şi nouă de cojocărie, observându-se o diminuare a numărului lor faţă de anii anteriori.
Anii 1945-1948 sunt oglinda transformărilor suportate sub influenţa ideologiei sovietice. Controlată încă din anul 1945 prin consilierii sovietici, care erau adevăraţii decidenţi, economia românească, slăbită în timpul războiului, era supusă aplicării Convenţiei de Armistiţiu. Toate resursele României trebuiau cunoscute şi, în funcţie de priorităţile autorităţilor sovietice, direcţionate spre ţara care se declara, ori de câte ori se ivea prilejul, marele prieten al poporului român.
La nivelul populaţiei care trăia din agricultură şi creşterea animalelor, aplicarea Convenţiei de Armistiţiu a călcat în picioare dreptul elementar de a-şi asigura produsele de subzistenţă. Introducerea cotelor obligatorii a fost o povară greu de uitat.
Seceta din anii 1945-1946 a contribuit şi ea la diminuarea nivelului de trai al agricultorilor, dar şi al orăşenilor, confruntaţi cu escaladarea preţurilor la produsele de bază.
Întreprinderile existente, majoritatea cu activitate de cel puţin câteva decenii, create cu sprijinul capitalului străin şi autohton, care le asiguraseră stabilitate chiar şi în anii mai puţin profitabili din punct de vedere financiar, au stat în vizorul autorităţilor şi s-au exercitat asupra lor presiuni, tocmai pentru a le slăbi şi a le face dependente de autorităţile centrale, controlate din ce în ce mai mult de către Partidul comunist.
Oraşul Caransebeş nu a fost ferit de asemenea evenimente nedorite.
Constantin BRĂTESCU
