Sorin Grindeanu vrea să ajute Caransebeşul


După ce premierul României, Sorin Grindeanu, a participat, în 19 mai, la festivitatea dedicată întâlnirii de 25 de ani a Promoţiei 1992 a Colegiului Naţional „Traian Doda”, acesta, împreună cu fostul său coleg de clasă, Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, s-a deplasat la Primăria Caransebeş, unde a avut o scurtă întâlnire cu edilul municipiului, Felix Borcean.

E prima oară când spun asta presei, să ştiţi că discuţia cu dânşii a fost una extrem de prietenească, iniţiativa i-a aparţinut chiar premierului Grindeanu, care mi-a spus, încerc să citez din memorie, «Felix, ce proiecte importante ai pentru Caransebeş, şi dacă ai ceva te rog să pui pe tapet, pentru că vreau să vă ajut, vreau să las ceva în urmă, fiindcă nu se ştie cât timp voi mai fi în această funcţie şi e bine să batem fierul cât e cald». Mi-a plăcut această atitudine, recunosc, şi răspunsul meu a fost «Domnule prim-ministru, aţi venit aici pentru o vizită protocolară, pentru o cafea, pentru o discuţie prietenească, iar în săptămânile următoare vom discuta despre aceste lucruri pe care dorim să le facem în Caransebeş şi să vedem câte dintre ele se pot materializa». Cât de curând o să facem o vizită la Bucureşti, am vorbit deja cu dl Silviu Hurduzeu, vom merge împreună să vedem ce putem face, atât pentru Caransebeş, cât şi pentru judeţ”, a spus Felix Borcean.

Sonia BERGER