Începutul anului 1941, pe fondul desfiinţării partidelor politice încă din 31 martie 1938 şi aducerii la guvernare a mişcării legionare ca singura forţă politică recunoscută de către generalul Ion Antonescu, conducător al statului după abdicarea regelui Carol al II-lea în 6 septembrie 1940, prevestea evenimente politice dintre cele mai grave, ca urmare a presiunilor crescânde ale acesteia de a-şi asuma singură conducerea statului, gândind şi pregătind înlăturarea lui Ion Antonescu.

Despre acele momente, primarul oraşului Caransebeş, dr. Isac Rădulescu, instalat la 26 ianuarie 1941 prin Decizia Nr. 2527 din aceeaşi zi a prefectului judeţului Severin, col. Ion Utză, declara la 16 februarie 1942, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de colaborare de pe lângă Primărie, următoarele: „Am intrat în el (anul 1941 – n.n.) cu ţara ciuntită şi umilită şi a început resmeriţa unor oameni străini de sufletul şi interesele neamului românesc, duşmani ai ordinei şi rânduielilor acestei ţări”.

În întreaga perioadă dintre 26 ianuarie 1941-octombrie 1944, în condiţiile dificile prin care a trecut ţara, de participare la război, în fruntea Primăriei orăşeneşti s-a aflat în permanenţă dr. Isac Rădulescu, o personalitate recunoscută în oraş şi zonă prin curatul său naţionalism probat încă din lunile octombrie-noiembrie 1918, în cadrul Consiliului Naţional Român Local, prin activitatea de avocat echilibrat şi ca organizator al Oficiului local de cură şi turism, prin intermediul căruia a reuşit să pună în valoare frumuseţile naturale ale cartierului Teiuş şi ale Muntelui Mic.

În lipsa unui Consiliu comunal ales în mod democratic, activitatea partidelor politice fiind interzisă, primarul dr. Isac Rădulescu s-a sprijinit pe membrii Consiliului de colaborare al oraşului, constituit în 15 mai 1941, prin Ordinul Nr. 778/1941 al Prefecturii judeţului Severin. Acest organism avea în componenţa sa, pe lângă primar, pe secretarul general al Primăriei, medicii urbani de circumscripţie, medicul veterinar orăşenesc, şeful Poliţiei, şeful Ocolului agricol, directorul Şcolii primare şi juristul Primăriei.

La 21 noiembrie 1941, acesta s-a transformat în Consiliu de colaborare al Primăriei, fiind completat cu prim-pretorul plasei Caransebeş, prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Caransebeş, protopopul român ortodox, reprezentanţii şcolilor din oraş ş.a.

Nu trebuie omis faptul că în oraşul Caransebeş au funcţionat în această perioadă peste 20 de instituţii, situându-l printre cele mai importante localităţi urbane din Banat. Le amintim: Comunitatea de Avere, Industria de Lemn „Mundus şi Borlova-Armeniş”, Liceul „Traian Doda”, Şcoala Normală de Învăţători, Gimnaziul de Fete, Şcoala Primară de Stat, Academia Teologică, Tribunalul zonal, Judecătoria locală, Percepţia de circumscripţie, Staţia CFR, Revizia de vagoane CFR, Oficiul poştal, Oficiul telegrafic, Oficiul Asigurărilor Sociale, Spitalul de Stat, Spitalul Casei Asigurărilor Sociale ş.a.

Problemele dezbătute au fost de interes obştesc local, prin şefii instituţiilor cu care colabora Primăria, de la cele edilitar-gospodăreşti la cele de ordin agricol, cultural, şcolar, religios-moral, militar ş.a.

O preocupare constantă era aprovizionarea populaţiei cu bunuri alimentare, îmbrăcăminte şi încălţăminte, în condiţiile în care mijloacele de transport erau utilizate preponderent în scopuri militare.

La şedinţele Consiliului de colaborare al Primăriei participau şi funcţionari ai acesteia cu responsabilităţi în diferite domenii.

Personalul Primăriei. Schema de organizare

Dacă luăm în calcul inclusiv personalul Uzinei electrice, între anii 1941-1944 personalul Primăriei a fluctuat între 37 şi 40 de angajaţi. În martie 1941, a fost numit secretar al Primăriei Titus Anton, doctor în drept, care şi-a pus pecetea asupra bunului mers al administraţiei publice, desfăşurate în cadrul legalităţii. Publicaţia Foaia Diecezană felicita conducerea Primăriei pentru această numire.

Documentele existente permit refacerea schemei de organizare a Primăriei, care se prezenta astfel:

Serviciul administrativ. Secretar. Biroul M.O.N.T.; Biroul stării civile; Biroul contencios; Biroul registratură, petiţii, arhivă; Biroul populaţiei. Serviciul financiar. Biroul contabilitate şi bunuri; Biroul constatare, percepţie şi casierie. Gospodăria oraşului. Serviciul tehnic. Oameni de serviciu. Grădinăria oraşului. Abatorul comunal. Secţia de pompieri militari. Serviciul Uzinei electrice.

Multe dintre acestea erau încadrate doar cu un singur funcţionar, iar Secţia pompierilor militari figura doar cu postul de şofer, finanţat de către Primărie. Personal mai numeros era la Biroul de constatare, percepţie şi casierie, şi la Serviciul Uzinei electrice.

În afara acestora, în anumiţi ani au fost angajaţi ca personal supranumerar refugiaţi din Ardealul de Nord şi respectiv din Bucovina şi Basarabia, începând din aprilie 1944, salariile fiind achitate de către autorităţile centrale.

Realizări în domeniul edilitar-gospodăresc

La nivelul Primăriei oraşului Caransebeş, imediat după eliberarea sediului acesteia în 23 ianuarie 1941, când au fost reţinuţi toţi cei 341 de membri şi simpatizanţi legionari după intervenţia energică a Armatei, s-a impus repararea stricăciunilor cauzate clădirii. Au fost necesare lucrări de zidărie, tâmplărie, dulgherie, tapiţerie şi refacerea instalaţiei electrice. Iniţial, în 31 ianuarie 1941, s-a alocat suma de 38.000 de lei din bugetul propriu pentru a se asigura funcţionarea în bune condiţiuni a serviciilor şi birourilor.

O nouă evaluare a pagubelor a avut loc în 25 februarie 1941, raportându-se conducerii Ministerului Afacerilor Interne că pagubele s-au ridicat la 46.140 de lei. Totodată, se făcea cunoscut că la nicio şcoală din oraş nu s-au înregistrat pagube.

Deoarece mişcarea legionară din Caransebeş crease în oraş o cantină legionară încă din toamna anului 1940, aceasta a fost preluată de către Primărie şi încredinţată spre administrare, în 22 februarie 1941, Floricăi Badea, căreia Primăria i-a acordat şi un avans de 10.000 de lei, necesar repunerii în funcţiune, avansul urmând a fi restituit până la 31 martie 1941. Această preluare s-a făcut în baza Ordinului M.A.I. Nr. 372/55.531/1941.

Starea de război în care se afla România începând din vara anului 1941 şi dirijarea unei părţi importante din avuţia naţională spre susţinerea Armatei Române nu au împiedicat autorităţile administrative din cele mai multe oraşe, municipii şi comune să planifice şi să realizeze obiective de interes local.

Într-o asemenea situaţie s-a aflat şi oraşul Caransebeş, care în anul financiar 1941-1942 a alocat suma de 588.328 de lei pentru lucrări edilitare, dintre care mai însemnate au fost: reconstruirea de drumuri, podeţe şi canale, care au necesitat suma de 344.144 de lei, şi întreţinerea edificiilor Primăriei, pentru acestea cheltuindu-se suma de 142.933 de lei.

În anul financiar următor, pentru lucrările edilitar-gospodăreşti s-a alocat suma de 2.151.786 de lei, din care:

– pentru asfaltarea unor străzi, întreţinerea de drumuri ş.a., suma de 829.992 de lei;

– pentru fortificarea malurilor râului Timiş şi Canalului Morilor, suma de 207.077 de lei;

– pentru repararea de poduri şi podeţe, suma de 147.508 lei;

– pentru repararea clădirii Tribunalului şi Penitenciarului, suma de 592.040 de lei;

– pentru lucrări de investiţii la localul Primăriei, suma de 312.451 de lei.

Printre aceste lucrări s-au înscris instalarea unei băi cu duşuri la Penitenciar, în valoare de 165.000 de lei, şi alta la Compania de pompieri militari, în valoare de 186.000 de lei.

Reasfaltarea Şoselei naţionale Lugoj – Orşova pe raza oraşului a costat 498.000 de lei.

Pentru viitor, se planificase achiziţionarea Cinematografului comunal cu suma de 822.000 de lei şi răscumpărarea şi punerea în funcţiune a Fabricii de gheaţă cu suma de 125.000 de lei. La 3 decembrie 1941 se dorea ca aceasta să fie exploatată în regie proprie, după anularea contractului încheiat în anul 1940 cu firma lui Octavian Herbay.

În septembrie 1942, se raporta Ministerului Afacerilor Interne că pe raza oraşului se aflau 1.775 de imobile, din care în stare bună 855, în stare mediocră 487, şi în stare rea 433, oraşul ajungând acum la circa 10.000 de locuitori. Se resimţea acut lipsa unei Băi comunale şi nemulţumea starea Abatorului comunal. Dintre acestea, 64 aveau destinaţie publică, aparţinând Statului, judeţului Severin, Primăriei orăşeneşti, Consiliului eparhial ortodox român, celorlalte culte, Armatei şi Învăţământului.

Starea de război a impus şi la nivelul localităţilor urbane o mai bună gospodărire a resurselor.

La începutul anului 1942, pe lângă Primărie a fost creat Serviciul exploatărilor comunale, cu atribuţii în domeniul producerii şi furnizării curentului electric de către Uzina electrică a oraşului, pusă în funcţiune la 1 noiembrie 1890, exploatarea Fabricii de gheaţă şi ridicarea gunoaielor. Conducerea acestui serviciu a fost încredinţată inginerului Iosif Palik, de la Uzina electrică.

Începând cu luna octombrie 1942, în cadrul serviciului sus-amintit s-a creat un Atelier comunal cu două secţiuni: Atelierul electromecanic de pe lângă Uzina electrică, şi Atelierul de tâmplărie de pe lângă Şcoala Primară de Stat. La 28 octombrie 1942, Primăria a aprobat Regulamentul pentru organizarea şi exploatarea Atelierului comunal, al cărui scop era de a crea meseriaşi specialişti bine pregătiţi, capabili să execute lucrările solicitate de către administraţia publică locală.

Mai complexă era activitatea Atelierului electromecanic, care se ocupa cu construirea, întreţinerea şi exploatarea reţelei electrice, repararea şi verificarea contoarelor electrice şi executarea lucrărilor de instalaţii electrice la particulari.

Sub conducerea inginerului Gheorghe Şiclovan, reţeaua de curent electric s-a extins cu 800 m în Caransebeşul Nou şi cu 250 m în cartierul Teiuş. În luna octombrie 1941, funcţionau în oraş 419 lămpi electrice, aflate sub supravegherea acestui serviciu.

Atelierul de tâmplărie, organizat pe lângă Şcoala Primară de Stat, avea confecţionate, la data de 3 noiembrie 1942, 100 de perechi saboţi din lemn, care urmau să fie vânduţi populaţiei la preţuri modeste. La acea dată se resimţea în judeţ lipsa opincilor, deoarece pieile nu se mai comercializau pe piaţa liberă, fiind bunuri necesare Armatei.

În scurtă vreme s-a constatat că Atelierul de tâmplărie nu era eficient, datorită concurenţei Fabricii de mobilă şi atelierelor de tâmplărie din oraş, din care 10 dispuneau de o dotare tehnică corespunzătoare. Îndeosebi Fabrica de prelucrare a lemnului Pollacek era principalul concurent al Atelierului de tâmplărie creat de către Primărie.

În primăvara anului 1944, în cadrul administraţiei comunale s-a creat Serviciul pentru curăţitul coşurilor, care dispunea de doi hornari.

Între anii 1941-1944 nu s-au înregistrat mari modificări în Averea oraşului.

Pentru Aerodromul din Caransebeş s-a destinat un teren din Izlazul comunal situat în Valea Mare şi Valea Potocului, în suprafaţă de 218,8 ha, acesta rămânând în continuare în proprietatea oraşului.

Timp de aproape două decenii, edilii oraşului Caransebeş s-au străduit să păstreze, chiar retrasă într-un depozit, statuia împăratului Francisc Iosif I, amplasată în anul 1906 în parcul care mai târziu va primi numele generalului-erou Ion Dragalina, fiu al oraşului. Însă, în vara anului 1941, la intervenţia Arsenalului Armatei, aceasta a fost transportată la Bucureşti şi topită. În inventarul Primăriei statuia figura cu o valoare de 60.000 de lei.

În mod oficial, Averea oraşului s-a îmbogăţit în luna februarie 1942 cu lăsământul testat de Ecaterina Sequens, soţia compozitorului şi profesorului de muzică Antoniu Sequens, în 13 noiembrie 1938, care cuprindea ½ din averea ei mobilă şi ½ din averea imobilă, situate în oraşul Caransebeş, acestea fiind estimate la 350.000 de lei.

Constantin BRĂTESCU