Anul 1883 este cel care marchează începutul adevăratei glorii literare a Poetului în România. Cunoaşterea operei lui Mihai Eminescu în Banat şi Transilvania a început prin colaborarea poetului cu revista „Familia”, între anii 1866-1870, iar popularizarea poeziei sale a avut loc abia după anul 1883.
Cel care a făcut cunoscută pentru prima dată opera eminesciană în Banat şi Transilvania a fost profesorul Vasile Goldiş de la Caransebeş, viitorul conducător al mişcării naţionale din Transilvania pentru unirea acesteia cu România, la 1 Decembrie 1918.
Vasile Goldiş este cel care a dat „primul studiu relativ amplu” asupra poetului aici, dincoace de Carpaţi. Este vorba de cel intitulat „Pesimismul în poeziile lui Mihai Eminescu”, apărut în patru numere consecutive în „Tribuna sibiană”, în luna noiembrie 1889, la numai câteva luni de la tristul eveniment al trecerii sale în nefiinţă.
De altfel, profesorul Vasile Goldiş obişnuia, totodată, în cadrul orelor de stilistică, atunci când se afla la Braşov, să analizeze şi să comenteze adesea, între operele altor autori români, şi poezii eminesciene. Şcoala românească din Braşov unde a predat pentru o vreme Vasile Goldiş era un important centru de difuzare a creaţiei marelui nostru poet.
Trebuie să menţionez că tot Vasile Goldiş este şi autorul necrologului Poetului nepereche, intitulat „EMINESCU” şi publicat în „Tribuna” din 21 iunie/3 iulie 1889. În acesta, se afirma, pe lângă altele, genialitatea Luceafărului, spiritul său patriotic şi naţional.
Alături de alţi mari bărbaţi ai neamului, Eminescu i-a putut servi deci lui Goldiş drept pildă vie şi model exemplar de înaltă conştiinţă politică naţională, de dragoste înflăcărată pentru poporul lui.
La 30 septembrie 1889, profesorul Vasile Goldiş ţinea la Casina română din Caransebeş o conferinţă despre Eminescu, în cadrul unei adunări a „Societăţii pentru fond de teatru român”. Era prima conferinţă documentată despre Eminescu în tot cuprinsul Banatului şi al Transilvaniei. Goldiş îl evoca pe Eminescu tocmai în anul morţii sale „dintr-o nevoie lăuntrică de certitudine, ca să ne primenim sufletele şi să ne întărim conştiinţa”. El era convins, încă de pe atunci, că numai datorită lui Eminescu şi prin dialogul implicit deschis cu el, cu valorile culturii europene şi universale, cultura românească a intrat ca o valoare perenă în circuitul universal, contribuind, prin acea lucrare de adâncime tainică şi de durată, la progresul umanităţii.
Evenimentul a fost consemnat şi în revista „Familia” din 1889 (nr. 34 şi 39), ca un omagiu adus memoriei marelui poet naţional care debutase la această publicaţie.
Cu altă ocazie, în cea de a doua conferinţă, Goldiş dădea citire interesantului său studiu literar intitulat „Pesimismul în poeziile lui Mihai Eminescu”. Tot atunci, ziarul „Tribuna” de la Sibiu avea să aprecieze conferinţa lui Goldiş drept „o temă deosebit de interesantă şi bine dezvoltată” (nr. 218/1889).
Sensul naţional patriotic al operei lui Eminescu îl va determina pe Vasile Goldiş, chiar şi după 1918, să întreprindă sau să se ataşeze unor acţiuni consacrate memoriei poetului. Astfel, în calitate de ministru al Artelor şi Cultelor şi de preşedinte al Astrei, el va saluta cu emoţie dezvelirea bustului lui Eminescu la Sânnicolaul Mare, în anul 1925.
În anul 1926, se va afla în fruntea iniţiativei pentru ridicarea unui monument consacrat Luceafărului la Arad şi, de asemenea, va organiza un pelerinaj la mormântul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu din Bucureşti, ocazie cu care va evoca, în cuvinte pline de căldură, semnificaţia naţională şi universală a operei eminesciene.
Aşadar, Eminescu e pretutindeni prezent, când e vorba de a gândi profund româneşte, în dimensiune poetică, în orizont metafizic, în asumarea erudită a culturii, în dezvăluirea sensului istoriei româneşti.
Doinel PUIU MĂRGINEANU
