Marţi, 20 iunie, în Studioul 2 al Televiziunii Române din Bucureşti s-a desfăşurat Gala Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, în cadrul evenimentului fiind premiate lucrările apărute ori difuzate în cursul anului 2016 şi prezentate în competiţie, prilej de cultivare şi confirmare a valorilor jurnalismului românesc. Printre laureaţii din acest an ai galei a fost şi Adrian Crânganu, redactorul-şef al săptămânalului „Caraş-Severinul în 7 zile”, care s-a înscris în competiţie alături de profesionişti din mass-media, tinere condeie jurnalistice din ţară, ziarişti români din ţările limitrofe şi din diaspora românească, tema concursului fiind „Prezentul în spaţiul public”.
În cadrul evenimentului au fost premiate cele mai bune producții la secţiunile Presă scrisă, Presă online, Carte de specialitate, Radio şi Televiziune. Criteriile de evaluare au vizat originalitatea abordării subiectului, abilităţile jurnalistice ale autorului, creativitatea şi relevanţa în acord cu tema concursului.
Adrian Crânganu a obţinut Premiul pentru Portret în Presa Scrisă, el fiind pentru a doua oară laureat al Premiilor UZPR, după ce, în anul 2014, a primit o distincţie la Secţiunea Editorial.
„Mă bucur să fiu azi aici, şi asta din mai multe motive. În primul rând, fiindcă vin dintr-un judeţ, Caraş-Severin, care înainte, vorbesc de perioada de până în 1989, avea o industrie extraordinară, făcea oţel pentru România şi dădea ţării motoare navale, diesel-electrice sau boghiuri, dar avea un singur ziar. Acum, abia dacă mai are o societate sau două mai sănătoase, dar are ziare, tipărite sau on-line, radio şi televiziune. Dacă în partea mea de ţară nu se mai face industrie, se face, în schimb, presă, şi cred că una de bună calitate, din moment ce este răsplătită cu un premiu, fiindcă premiul de astăzi nu e doar al meu, el e al tuturor ziariştilor cărăşeni. Un alt motiv pentru care mă bucur că sunt azi aici este acela că presa scrisă încă mai e luată în seamă, că nu a pierdut încă lupta cu presa on-line. Şi, chiar dacă ziarul la care lucrez apare şi pe internet, eu prefer varianta tipărită, fiindcă, aşa cum am mai spus în nenumărate rânduri, ea va fi păstrătoarea istoriei atunci când internetul nu va mai fi. Iar pentru aparţia ziarului le mulţumesc cititorilor mei, cei care, o dată pe săptămână, sunt atât de generoşi încât să scoată un leu din bunzunar ca să cumpere «7 Zile». Şi mă mai bucur că sunt azi aici, în România şi la Bucureşti, dovadă că totuşi nu trăiesc, aşa cum aveam impresia şi cum am scris în articolul pentru care am fost răsplătit cu acest premiu, într-o ţară numită Impostoria, cu capitala la Las Fierbinţi”, le-a spus Adrian Crânganu celor prezenţi la gală.
Gala Premiilor UZPR va fi difuzată zilele următoare pe unul dintre canalele postului public, TVR fiind coproducător al evenimentului.
Sonia BERGER
Foto: Vlad CRÂNGANU