Caransebeşul, printre primele 20 de oraşe din ţară


De la sfârşitul lunii trecute, municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, dar şi zona din jurul său, beneficiază de o aplicaţie destinată atât turiştilor, cât şi localnicilor, denumită CaransebeşApp.

Este o aplicaţie care a fost construită de către firma de cartografie „Schubert&Franzke”, cea care a realizat şi hărţile municipiului Caransebeş, şi, după părerea mea, este una dintre cele mai profesionale realizări. Suntem printre puţinele municipii şi oraşe din România care se pot lăuda cu o astfel de aplicaţie, nu sunt foarte multe, sunt sub 20, din câte am înţeles, în momentul acesta, iar din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii acestei firme, am ajuns la concluzia că este absolut necesar ca şi Caransebeşul să se înscrie printre aceste localităţi”, a spus primarul Felix Borcean.

Aplicaţia promovează informaţiile referitoare la cele mai atractive puncte de interes şi evenimente din zonă, la servicii (hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri, reviste) sau ştiri locale –comunicate de presă ale Primăriei.

În momentul de faţă, CaransebeşApp conţine următoarele teme: Cazare: unităţi de cazare din Caransebeş (hoteluri, pensiuni etc); Cultură şi Timp liber: clădiri istorice, monumente, parcuri; Obiective Turistice: monumente, biserici, rezervaţii naturale, parcuri; Gastronomie: locaţii în Caransebeş unde se poate servi masa; Cumpărături: magazinele din oraş, grupate pe diverse categorii; Comunicate de Presă: noutăţi oferite de pagina de web a Primăriei; Informaţii Utile: punctele de informare turistică, spitale, farmacii, sedii poliţie, service auto; Servicii Publice: Primăria sau instituţii de învăţământ din localitate.

Toate punctele de interes conţin detalii ca: imagini, text, adresă, telefon/telefon mobil cu posibilitatea de apelare directă, adresa de e-mail cu posibilitatea de a trimite un mesaj folosind funcţia email a telefonului, site-ul web, orar, locaţie pe Google hărți şi opțiuni de navigaţie.

Toate elementele pot fi sortate alfabetic sau după distanță. De asemenea, se pot utiliza opțiuni de filtrare, funcție de tipul de punct de interes.

Aplicaţia se poate folosi în două limbi, Română şi Engleză, care pot fi schimbate din aplicaţia meniului.

Investiţia se ridică la 30.000 de lei, aplicaţia fiind gestionată de Primărie, prin Centrul de Informare Turistică. „Ea este updatată permanent cu informaţii la zi şi vrem să includem în lista domeniilor toate întreprinderile, restaurantele, hotelurile, şi toate celelalte informaţii utile legate de municipiul Caransebeş. Aplicaţia nu se accesează, ci se descarcă din Magazinul Play sau din App Store pentru utilizatorii de iPhone, şi cred că ea ar trebui să fie în telefonul oricărui cetăţean al Caransebeşului, dar şi al cât mai multor turişti care ne vizitează oraşul. Noi vom face promovarea cuvenită, vor fi afişate informaţii şi pe ecranele destinate publicităţii din municipiu, la agenţii comerciali, pentru toţi cei existenţi în această listă va fi un cod care poate fi accesat prin intermediul telefonului, sau pur şi simplu va fi afişată informaţia din această aplicaţie, ea putând fi descărcată”, a mai spus Felix Borcean.

Sonia BERGER