Ssssssssttttt! Linişte în Centru!


Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, city-managerul Andrei Ungur și alți reprezentanți ai administraţiei s-au întâlnit, recent, cu mai mulți locatari ai blocurilor din zona centrală a oraşului, care au cerut conducerii Primăriei să vină la fața locului pentru a găsi o rezolvare a problemelor apărute odată cu realizarea parcării cu taxă în zona străzii Mihail Halici.

Am discutat problema parcărilor de reședință, precum și a parcărilor cu taxă. Am ajuns și la o concluzie agreată atât de noi, cât mai ales de cetățeni, și anume instalarea unei bariere care să delimiteze zona parcărilor rezidențiale de restul parcărilor care sunt deschise oricărui cetățean care dorește să parcheze în această zonă, evident contracost, cu același tarif orar de 1 leu. Bariera va fi instalată cât mai curând, este una simplă, fără foarte multe complicații, cu telecomandă”, a declarat după întâlnire primarul Felix Borcean.

Un alt subiect pe care edilul l-a discutat cu cetăţenii a fost legat de nemulțumirea locatarilor din Centrului Civic cu privire la disconfortul produs de muzica de pe terasele care funcționează vara în această zonă. În acest sens, Felix Borcean le-a promis oamenilor că va discuta cu proprietarii acestor terase, urmând ca, de la anul, să se procedeze la fel ca în orașele civilizate, respectiv pe aceste terase muzica va fi interzisă.

De asemenea, primarul Felix Borcean s-a întâlnit și cu mai mulți locatari ai unor blocuri de pe Strada Ardealului, subiectul discuțiilor fiind problema acoperișurilor de bloc, dar şi eficientizarea energetică a imobilelor. În ceea ce priveşte primul subiect, s-a vorbit pe marginea acoperişurilor realizate fără proiect și autorizație de construire, dar şi privitor la posibilitatea ca administrația locală să-i ajute pe cetăţeni în încercarea de a-şi construi acoperișuri care să nu pună în pericol integritatea corporală a trecătorilor.

Pe Strada Ardealului situația e diferită față de cea din alte zone, în contextul în care săptămânile trecute a fost acea furtună, iar cetățenii încep să conștientizeze importanța securizării acoperișurilor. La aceste scări de bloc am avut de a face cu o situație mai puțin întâlnită, datorită faptului că în urmă cu câţiva ani s-au furat niște stâlpi de susținere a acoperișului, ceea ce reprezintă acum un real pericol. Vom încerca să-i ajutăm printr-o soluție tehnică, deoarece e vorba despre o proprietate privată, neaparținând Primăriei, astfel că vom căuta să găsim o variantă prin care să-i ajutăm la un preț cât mai mic, pentru că sunt multe familii şi nu toate au posibilități material, iar un acoperiș de bloc este foarte costisitor”, a spus Felix Borcean.

În ceea ce priveşte sancțiunile pe care administraţia locală le-ar putea aplica asociaţiilor ale căror acoperișuri de bloc nu au proiect și autorizație de construire, edilul a afirmat că acesta e un subiect deschis. „Despre acest aspect se poate discuta, dar cred că, dacă am porni o astfel de campanie, ar trebui să amendăm mai mult de jumătate din oraș, ceea ce nu ar fi pe placul cetățenilor. Noi le-am pus în vedere faptul că aceste acoperișuri care au fost construite fără autorizație trebuie să intre cumva în legalitate, și am observat o emulație în ceea ce privește repararea și autorizarea acoperișurilor”, a adăugat primarul municipiului Caransebeş.

Sonia BERGER