Starea de sănătate a populaţiei din oraşul Caransebeş nu a diferit cu nimic faţă de anii 1939-1940.

Serviciul sanitar al oraşului, condus de medicul Aurel Gavriş, veghea asupra sănătăţii populaţiei civile. Cu preponderenţă erau urmărite bolile contagioase – febra tifoidă, difteria, sifilisul, tuberculoza, tratate în Spitalul de boli contagioase din afara oraşului, sifilisul şi tuberculoza creând îngrijorare în noiembrie 1941, când numărul bolnavilor ajunsese la 25. Şi în anul 1942, aceste boli au stat în atenţia Serviciului sanitar orăşenesc.

Activitatea spitalicească se desfăşura în cele două spitale existente în oraş.

Spitalul de Stat era situat în strada Horea şi a fost recepţionat definitiv abia în 19 noiembrie 1941.

Spitalul Casei Asigurărilor Sociale (C.A.S.) a funcţionat în continuare în propria clădire din strada Avram Iancu, fiind condus de medicul David Jurca.

Capacitatea Spitalului de Stat a ajuns în anul 1943 la 100 de paturi, din care 30 la Serviciul medical de pediatrie condus de medicul Ioan Adam, 30 de paturi la Serviciul de chirurgie condus de medicul Artemie Bora, şi 40 de paturi la Serviciul de boli contagioase şi venerice condus de medicul Gheorghe Mihali. Pe lângă cei trei medici, erau încadrate permanent şase surori şi infirmiere şi alte 11 persoane pentru activităţi de curăţenie, prepararea hranei, spălătorie etc.

Un eveniment care a reţinut atenţia în acei ani de război a fost inaugurarea, în 12 decembrie 1943, a Policlinicii Interşcolare din Caransebeş, din incinta internatului de la liceu. La inaugurare au participat Episcopul Veniamin Nistor, I. Gh. Stainer – prefectul judeţului Severin şi Sabin Evuţian – inspector-şef al Inspectoratului şcolar regional Timişoara.

Meritul pentru înfiinţarea policlinicii a aparţinut inginerului Velovan, nepotul renumitului profesor Ştefan Velovan, Virginiei Şeicaru, profesorului Muntean şi lui I. Simian, din partea Ministerului Culturii Naţionale. Mari merite a avut şi profesorul Matei Armaş, directorul liceului.

Despre înfiinţarea acesteia, publicaţia Foaia diecezană menţiona: „Policlinica din Caransebeş, prevăzută cu toate aparatele şi instrumentele medicale, este a 18-a pe ţară”.

Renumele Spitalului de Stat din oraş, cu o dotare corespunzătoare, se datora – în viziunea medicului Ioan Adam, directorul spitalului – contribuţiei aduse de colegul său Artemie Bora.

Pe lângă Serviciul medical de pediatrie, medicul Ioan Adam a înfiinţat un Dispensar de puericultură, unde, pentru a stimula consultaţiile periodice, a acordat, copiilor lipsiţi de mijloace materiale, cămăşuţe.

Bolile sociale şi epidemice au creat îngrijorare în această perioadă, deoarece s-au ivit numeroase cazuri de febră tifoidă, antrax, scarlatină, TBC şi sifilis. Astfel, în anul 1943 s-au înregistrat 34 de cazuri de febră tifoidă, iar în 1944 s-au ivit 50 de cazuri de scarlatină şi încă 22 de cazuri de TBC, în completarea celor depistate în anii anteriori.

În Spitalul Casei Asigurărilor Sociale, condus cu competenţă de medicul David Jurca, se acorda asistenţă şi îngrijire medicală şi particularilor, contra plată.

La acest spital, în anul 1941 au fost internaţi 597 de bolnavi, care au însumat 6.140 de zile de spitalizare. Activitatea chirurgicală a fost destul de intensă – 33 de hernii, 141 de apendicite, 25 de fracturi, 28 de plăgi suturate şi 33 de contuzii.

În anul următor au fost internaţi 509 bolnavi, care au totalizat 7.266 de zile de spitalizare. Printre intervenţiile chirurgicale frecvente au fost: 163 de apendicite, 61 de avorturi, 39 de plăgi, 28 de fracturi şi 37 de hernii.

Unităţilor spitaliceşti amintite mai sus li s-au adăugat, în septembrie 1944, Sanatoriul chirurgical „Dr. Tzaicu”, care s-a refugiat în oraş şi s-a instalat pe Strada Ţiglăriei, nr. 1. În condiţiile de mare nesiguranţă din oraş, din luna septembrie 1944, create de prezenţa masivă a soldaţilor sovietici şi de alte evenimente în directă legătură cu frontul, medicul Alexandru Tzaicu a solicitat Primăriei o cartelă colectivă pentru circa 20 de persoane, „bolnavi internaţi şi operaţi şi în tratamentul nostru”, prin care să se asigure aprovizionarea cu alimente cartelate.

Intabularea Spitalului de Stat, construit între anii 1937-1938, s-a făcut abia în anul 1946, când Primăria i-a împuternicit pe dr. Isac Rădulescu, fost primar al oraşului, şi pe inginerul Iosif Palik, şeful Secţiei tehnice din Primărie, să susţină cauza în faţa instanţei de judecată.

Între anii 1944-1948, la Spitalul de Stat, cu o capacitate iniţială de 100 de paturi, au funcţionat trei-patru medici, cărora li se alăturau infirmiere, o moaşă, doi funcţionari, o bucătăreasă şi personalul de întreţinere şi curăţenie, în total 24-26 de angajaţi.

Celor trei medici amintiţi – Ioan Adam, Artemie Bora şi Gheorghe Mihali – li s-a alăturat, în anul 1945, medicul chirurg Virgiliu Tudorache.

O mare atenţie s-a acordat în primele luni ale anului 1945 combaterii tifosului exantematic, depistat de medicul orăşenesc Aurel Gavriş. Cazurile s-au constatat printre militarii din Regimentul 2 Antiaeriană şi un caz în Spitalul Z.I. Nr. 181. Medicul orăşenesc a acţionat cu operativitate, aducând de la Circumscripţiile sanitare din Sacul şi Găvojdia cuptoare de deparazitare.

Treptat, între anii 1944-1946, capacitatea spitalului a ajuns la 140 de paturi, repartizate astfel: 40 de paturi la Serviciul de pediatrie condus de dr. Ioan Adam; 40 de paturi la Serviciul de chirurgie condus de dr. Artemie Bora; 60 de paturi la Serviciul de boli contagioase condus de dr. Gheorghe Mihali, din care 20 rezervate pentru cei cu boli venerice.

În anul 1946, Spitalul de Stat beneficia de un Dispensar de puericultură, altul pentru tratamentul bolilor venerice, de două săli de operaţii şi instrumentar modern la Serviciul chirurgical.

Rapoartele statistice anuale ale Spitalului de Stat pe anii 1944-1946 oglindesc efortul continuu al medicilor, care s-au aplecat asupra a mii de cazuri.

În anul 1944 au fost consultate 3.821 de persoane şi s-a impus internarea a 1.165 de bolnavi, zilele de tratament fiind în număr de 21.169. S-au executat 197 de intervenţii chirurgicale, din care 161 de intervenţii mari. Au fost externate ca vindecate 900 de persoane, ameliorate 181, şi externate în aceeaşi stare 30. 54 de bolnavi au decedat în spital.

În anul 1945 au fost consultate 3.049 de persoane şi internate 1.099, cu 21.376 de zile de spitalizare. S-au executat 177 de intervenţii chirurgicale, din care 142 de intervenţii mari. Au fost externate ca vindecate 779 de persoane, ameliorate 219, în aceeaşi stare 48, şi s-au înregistrat 53 de decese.

În anul 1946 au fost consultate 4.465 de persoane, pentru 1.532 impunându-se internarea. Zilele de tratament au crescut la 25.474. Au fost externate ca vindecate 918 persoane, ameliorate 427, în aceeaşi stare 59, iar 56 au decedat. La Serviciul chirurgical s-au efectuat 233 de operaţii. Începând cu 1 iulie 1946, s-a creat un Serviciu de consultaţii ORL, încredinţat medicului Teodor Rotaru. Spitalul beneficia de propria farmacie.

În acei ani au funcţionat fără întrerupere farmaciile lui Edgar Müller, Renée Demeter şi Mihail Pătrăşcanu. Farmaciştii din oraş s-au confruntat în vara anului 1947 cu lipsa de fonduri necesare aprovizionării cu seruri şi penicilină. Pentru rezolvarea situaţiei, Primăria le-a acordat un împrumut de 10.000 de lei, girat de Comunitatea de Avere.

Activitatea stomatologică se va extinde în anul 1948 prin deschiderea cabinetului dentar al lui Alfred Held, amenajat în str. C. Dobrogeanu-Gherea, nr. 16.

Constantin BRĂTESCU