Din punct de vedere militar, perioada 1941-1945 se caracterizează printr-o dinamică a unităţilor staţionate în oraş.
Activaseră şi în anii interbelici Regimentul 96 Infanterie şi Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă, care, în condiţiile participării la război, aveau în Caransebeş doar partea sedentară a acestora, grosul efectivelor aflându-se fie pe front, fie la paza unor obiective economice de importanţă strategică, precum erau exploatările de petrol din zona Moreni – Câmpina.
Începând cu anul 1942, în oraş au staţionat pentru o scurtă sau mai îndelungată perioadă Regimentul I Grăniceresc, în unele documente fiind denumit Batalion, Detaşamentul Nr. 509/49 de Lucru, Compania II de Pază CFR, Batalionul 7 Administrativ, Regimentul 5 Antiaeriană şi Regimentul 2 Antiaeriană.
Dintre toate unităţile militare, cea mai importantă a fost Regimentul 96 Infanterie, înfiinţat prin Ordinul Nr. 15450 din 30 septembrie 1919 al Corpului VII de Armată, din foşti voluntari şi legionari în Italia şi Franţa, şi din 17 ofiţeri şi 160 de soldaţi proveniţi din Armata austro-ungară, comandaţi de către colonelul Rudolf Gouha. În 14 noiembrie 1919, regimentul s-a constituit din 12 companii, sub comanda colonelului Petre Dobriceanu, iar în 20 februarie 1920 a depus jurământul de credinţă faţă de patrie şi rege.
Încă de la începutul operaţiunilor militare în teatrul de război din Est, ca o componentă de bază a Diviziei 19 Infanterie, regimentul caransebeşean a participat la luptele pentru eliberarea Basarabiei, la cele pentru cucerirea Peninsulei Kerci şi la alte bătălii din sudul Rusiei Sovietice.
Până în 7 noiembrie 1942, când s-a săvârşit un parastas în Biserica catedrală, pentru slăvirea faptelor eroice şi pomenirea celor căzuţi ca eroi, Regimentul 96 Infanterie pierduse 13 ofiţeri şi 456 de soldaţi.
În primăvara anului 1943, acest regiment ducea lupte grele în Caucaz. Ordinul de Zi Nr. 41, din 17 aprilie 1943, al Mareşalului Ion Antonescu, cita pentru eroismul său Divizia 19 Infanterie, din care făcea parte şi regimentul caransebeşean, opunând o rezistenţă eroică armatelor sovietice.
Unitate bine pregătită pentru bătălii foarte grele, Drapelul său de luptă a fost decorat în luna februarie 1944 cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” Clasa a III-a „pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă ofiţerii, subofiţerii şi trupa acestui regiment în luptele contra armatelor bolşevice”. Cu acelaşi prilej, fostul comandant al regimentului, colonel Alexandru Grecianu, a fost decorat cu „Frunza de stejar”, la panglica de „Virtute militară”, conferite prin Ordinele „Steaua României” cu Spade şi „Coroana României”.
Regimentul de casă caransebeşean va consemna fapte de eroism şi după întoarcerea armelor împotriva Germaniei, mai ales pe teritoriul Ungariei.
Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă, înfiinţat la 1 noiembrie 1933, nu a participat la bătălii în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, misiunea sa, destul de importantă, fiind de a apăra zona petroliferă Moreni – Câmpina. În anii 1941-1942, confesorul militar maior Iosif Coriolan Buracu a desfăşurat o intensă activitate de cunoaştere din partea localnicilor prahoveni a unei părţi din istoria plină de fapte eroice a Banatului şi îndeosebi a Caransebeşului, prin conferinţe în care i-a evocat pe Ion Dragalina, Eftimie Murgu, Traian Doda, Moise Groza şi Nicolae Cena, prilej de a colecta însemnate sume de bani pentru proiectatul monument al Generalului-erou Ion Dragalina din Caransebeş.
În anul 1943, Batalionul 2 Grăniceresc de Gardă era mutat din Garnizoana Caransebeş.
Amintim în cele ce urmează şi alte unităţi militare are au staţionat în oraş în perioada 1942-1944: Regimentul 1 Grăniceri, care luptase eroic la Platcevka, Constantinovka şi Odesa, sediul său fiind pe Strada Ardealului, nr. 74; Batalionul 7 Administrativ, mutat în oraş în luna mai 1943; Regimentul 5 Antiaeriană (AA), condus colonel Racolţea, a fost cartiruit vremelnic, începând din 16 august 1943. La sosire, unitatea a fost întâmpinată de autorităţile locale şi cele militare, în frunte cu lt.-col. Corneliu Fortunescu. În componenţa sa se aflau 23 de ofiţeri, ingineri, maiştri militari şi subofiţeri.
Începând cu luna octombrie 1941, apoi în fiecare an următor, de Ziua Eroilor, comunitatea caransebeşeană împreună cu unităţile militare din oraş i-au cinstit pe cei căzuţi pe câmpurile de luptă şi i-au ajutat pe cei de pe front cu obiecte de îmbrăcăminte.
Între iunie 1941 şi aprilie 1945 au decedat pe front 41 de soldaţi şi ofiţeri cu domiciliul în oraşul Caransebeş. Aceştia făcuseră parte din diferite unităţi militare: Regimentul 96 Infanterie, Batalionul 9 Vânători de Munte, Regimentul 17 Infanterie, Regimentul 23 Dorobanţi, Regimentul 92 Infanterie, Regimentul 93 Infanterie ş.a. Dintre cei declaraţi dispăruţi pe front, 11 s-au întors cu Divizia „Horia, Cloşca şi Crişan”, în luna septembrie 1945.
În luna iunie 1944, când oraşul Caransebeş era copleşit de numărul mare al refugiaţilor, conducerea garnizoanei a fost încredinţată generalului E. Weber.
Evenimentele din 23 august 1944, gândite de către regele Mihai I împreună cu Iuliu Maniu şi Constantin Brătianu, s-au resimţit în plan economic, militar şi social. Alăturarea trupelor române celor sovietice şi începerea luptelor contra Germaniei au fost primite cu înţelegere şi chiar simpatie din partea populaţiei.
În 20 septembrie 1944 începea Marea ofensivă pentru eliberarea Transilvaniei, care s-a încheiat în 25 octombrie. În bătăliile succesive pentru Transilvania, trupele române au înregistrat circa 50.000 de morţi şi răniţi.
Cu toate că principalele bătălii s-au dat în Transilvania, şi în Banat au avut loc evenimente provocate de Armata germană în retragere. Caransebeşul a fost supus unor bombardamente în zilele de 12, 14 şi 22 septembrie 1944. Dacă în 14 septembrie a fost bombardată fabrica de la Balta Sărată, unde nu s-au înregistrat victime omeneşti, dar pagubele materiale au fost destul de însemnate, în timpul bombardamentelor din 12 şi 22 septembrie au fost vizate Staţia şi Depoul CFR din oraş, ca foarte importante pentru armată şi economie. În 12 septembrie a fost bombardată Staţia CFR Ţiglărie, unde s-a înregistrat un deces.
În 30 septembrie 1944, Regimentul 96 Infanterie din oraş a ordonat ca toţi rezerviştii care făceau parte din contingentele anilor 1930-1943 să se prezinte la unitate. Această bravă unitate militară, ca parte a Diviziei 19 Infanterie, va contribui în lunile următoare la victoriile repurtate împotriva trupelor germane şi maghiare pe teritoriul Transilvaniei, al Ungariei şi Cehoslovaciei.
Eliberarea Transilvaniei a fost sărbătorită în Caransebeş în 26 octombrie, în Catedrala Sfântul Gheorghe, prezent fiind, pe lângă ofiţeri români, şi un ofiţer sovietic. Soldaţilor prezenţi în faţa Catedralei le-a vorbit lt.-col. Ştefan Ionescu, comandantul Garnizoanei. În cuvântul său, a ţinut să sublinieze calvarul populaţiei din Ardealul de Nord în timpul ocupaţiei maghiare.
Un eveniment cu multiple semnificaţii sentimentale şi patriotice s-a petrecut în 15 noiembrie 1944, când colonelul Ioan Florescu, fost comandant al regimentului caransebeşean, „care i-a condus numai din victorie în victorie” pe cei din subordinea sa, a organizat un parastas în Catedrală, în memoria eroilor ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi căzuţi în luptele pentru dezrobirea Ardealului şi pe „câmpiile maghiarilor cotropitori”. În luptele pentru eliberarea Ardealului, regimentul a pierdut 10 ofiţeri şi 87 de soldaţi.
Regimentul 96 Infanterie din Caransebeş a primit în luna noiembrie 1944 misiunea de a forţa trecerea Tisei în sectorul Solnok-Szegedin şi, cu preţul vieţii a 8 ofiţeri şi 50 de soldaţi, această misiune a fost îndeplinită, uşurând trecerea în continuare a râului de către trupele române şi sovietice. Comandamentul militar sovietic a citat prin Ordin de zi regimentul pentru dârzenia şi eroismul dovedite în această bătălie. (Va urma)
Constantin BRĂTESCU
