Se împlinesc 28 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, dramatică explozie a mâniei poporului, a umilinţei şi suferinţelor trăite de întreaga naţiune sub dictatura comunismului şi a ceauşismului, şi care, în câteva zile, a spulberat eşafodajul unui odios regim totalitarist.

După ani şi ani de oprimare, resorturile vitale ale poporului român păreau frânte iremediabil, dar, ca prin minune, ele au ţâşnit exuberant, precum seva în spicele de grâu.

Evenimentul este unic în istoria lumii, pentru că a fost o revoluţie în care morţii au învins. Cea mai grozavă tiranie din istorie a fost răsturnată prin rezistenţa pasivă, fără arme, cu mâinile goale, prin determinarea unei naţiuni de a muri, sacrificându-se, nu pentru apărarea graniţelor, nu pentru independenţa naţională, ci pentru salvarea valorilor spirituale.

În comunismul de tip ceauşist se cultivau metodic minciuna, îndoiala, neîncrederea, frica, adică se urmărea distrugerea personalităţii morale a individului. Mii de studenţi şi muncitori, mame şi copii din România au murit pentru nişte valori universale; de aceea şi naţiunile pământului s-au alăturat lor cu admiraţie şi simpatie.

După ororile săvârşite de comunişti la Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, ce om cu bun-simţ, în lumea aceasta, mai are curajul să spună că este comunist?

S-a văzut clar că elita comunistă, Securitatea educată după principiile partidului, a fost instruită să comită atrocităţi de nedescris. Nu e nimic nou: aceleaşi metode s-au folosit la Winitza şi la Katyn, deoarece doctrina secretă a partidelor comuniste era guvernarea prin groază şi teroare.

Este o ruşine pentru democraţiile apusene că mai consideră comunismul o doctrină politică, în loc să fie numit „inimicus generis humani”.

Să nu uităm, noi, românii, că pe vremea lor, a comuniştilor de tip ceauşist, am avut emisiune televizată două ore pe zi, am recitat poezii în cinstea partidului şi „conducătorului iubit”, ne-am intoxicat sufletele cu marxism-leninism, am fost constrânşi să lucrăm şi duminica, să ne adresăm unul altuia cu „tovarăşe”, să ne ducem existenţa de azi pe mâine pe câmpurile Cooperativelor Agricole de Producţie. Săraci intelectual şi material, materialişti în gândire dezorientaţi, nu ştiam încotro trebuie să mergem, la fel ca foştii noştri „pretini”, ruşii.

Sau ne-am gândit ce am suferit de pe urma propagandei şi a sistemului condus de Ceauşescu şi acoliţii săi, mulţi dintre ei făcând astăzi pe lupii moralişti. Sau poate, în sărăcia noastră intelectuală şi de altă natură, nici nu ne dădeam seama că am fost agresaţi, sau chiar mutilaţi intelectual şi moral, de persoane care sunt încă printre noi, foşti membri de partid, activişti de mâna a doua, sau turnători.

Am fost determinaţi să nu gândim, să trăim din lozinci. Gândesc că fiecare ţară fostă socialistă a profitat de câte o revoluţie pentru a se afirma în lume, a-şi face cunoscute spiritul, cultura şi istoria. Revoluţia noastră a fost poate cea mai interesantă şi curată din veacul trecut – cu piepturile descoperite înaintea armelor, cu lumânări şi flori împotriva brutelor, cu copii şi tineri dispuşi să moară, în loc să mai suporte totalitarismul şi aberaţiile sale. Însă, în loc să consolidăm ceea ce am cucerit, în loc să încercăm să ne facem cunoscuţi şi înţeleşi, nu puţini se lasă antrenaţi acum în corul unor politicieni mediocri, amatori de succese ieftine.

Este momentul să ne eliberăm de vechile reflexe şi, cu gândul la viitor, să propunem idei şi soluţii care să se potrivească anilor în care trăim şi direcţiei de dezvoltare a civilizaţiei umane. Fuga în trecut este reflexul fricii de viitor, or, este momentul să cercetăm cum s-au dezvoltat alte ţări – Germania, Franţa, Japonia etc. – pentru a vedea ce ni se potriveşte.

Românii au ieşit dintr-o lume a terorii. Facem parte acum din Uniunea Europeană. Aceasta e pentru noi o formă de vindecare şi ceva ce ţine la distanţă demonii din interior şi dinafară. Ce este regretabil, e că cei ce ne-au sfidat până acum ne iau generaţiile de tineri gata instruiţi, medici buni, alţii ne iau ceva din limbă, ceva din muzică, alţii ceva din pământuri. Ne iau, pe rând, bogăţiile şi esenţa vieţii, iar noi, neamul nevoii, stăm cuminţi.

De mafioţi, ce să mai zicem? Incorecţii, adică funcţionarii, magistraţii, oamenii politici, îşi vând puterea de decizie în favoarea banului. Aşijderea, vânzătorii de examene, de titluri şi de doctorate.

Lumea românească a devenit indiferentă. Nu mai reacţionează în niciun fel. Indiferent că nu-i ajung banii, că plăteşte din salariu sau pensie abia taxele de întreţinere.

Să nu uităm… Lupta şi sacrificiul au condiţionat întotdeauna existenţa demnă pe acest pământ cu care ne confundăm până la identificare. Istoria noastră a fost o adevărată Coloană a Infinitului. Niciodată trădând verticalitatea.

Revoluţia de la 22 Decembrie 1989 va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră ca o revoluţie a tuturor celor care, indiferent de vârstă, au fost solidari în epopeea zilelor şi nopţilor de luptă pentru căderea dictaturii. Eroi au fost, eroi sunt încă, continuând lungul şir al fiilor patriei care au pus, mai presus de orice, dreptul poporului român la existenţă liberă şi independentă.

Doinel PUIU MĂRGINEANU