Cursul de apă care parcurgea inclusiv Centrul Civic al Caransebeşului nu mai există, iar, în prezent, albiile secate ale acestuia îndeplinesc rolul de canalizare urbană, fiind acoperite cu plăci de beton și pământ.

Din punct de vedere istoric, Ieruga, o abatere a râului Sebeș, este menționată în acte documentare încă din anul 1581, sub denumirea de „Apa Monachilor”.

Începând cu finele secolului al XVIII-lea și continuându-se cu secolul al XIX-lea, la Caransebeș devine o tradiție construirea de mori și folosirea apei Ierugii în scopuri economice. Prin urmare, odată cu anul 1889, trei industriași ai locului, respectiv Schmit, Dachler și Perlfdoter, au construit aici Uzina Electrică, aceasta fiind la data inaugurării prima microhidrocentrală din România. Obiectivul aproviziona cu energie electrică fabricile întreprinzătorilor, fosta Vila „Bellavista” și Crucea din lemn de pe Muntele Mic, construită de Societatea de Tramvaie din Timișoara.

„Zona Uzinei Electrice era în acea vreme un parc deosebit, cel de-al doilea loc de atracție și promenadă pentru caransebeșeni. Primul loc era, bineînțeles, Parcul Teiuș, iar oamenii mergeau deseori la orele serii în apropierea podului de lemn de pe râul Sebeș să admire de la distanță Crucea iluminată de pe Muntele Mic. De asemenea, Parcul Uzinei Electrice era apreciat de localnici și datorită cascadei de pe Ierugă, cu o cădere a apei de aproape cinci metri și care punea în funcțiune mecanismele de producere a energiei electrice. Nu în ultimul rând, pe lângă zbuciumul apelor învolburate, oamenii mai erau impresionați de mediul ambiant și de frumusețea arborilor din zonă”, a afirmat privitor la acest subiect reputatul istoric caransebeşean Liviu Groza.

Uzina a fost dotată în următorii ani cu motoare Diesel, pentru stimularea creșterii producției de energie electrică, iar astfel a devenit mult mai eficientă, alimentând principalele străzi ale orașului de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Totodată, în amonte de acest obiectiv a fost construit un dig care reglementa debitul apei Ierugii, pentru a fi constant. Mai mult, în aval de microhidrocentrală, în zona actuală a Străzii Târgului, a fost construită o altă amenajare hidrotehnică, menită să controleze debitul de apă care continua spre zona urbană. Prin aceasta, autoritățile vremii au dorit ca apa să fie utilizată corespunzător pentru economia orașului și să nu existe riscul inundării curților și grădinilor oamenilor de aici.

Pe traseul dintre Uzina Electrică și Centrul Civic al orașului se aflau mai multe mori de apă, între care Moara Episcopească și Moara Hartl, situate în vecinătatea Catedralei istorice cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

„La finalul secolului al XIX-lea, în fața Morii Hartl exista o baltă mare, numită Ștrandul Copiilor, unde se scăldau micii caransebeșeni, alături de gâște și rațe. Unii dintre copii, cei mai hazlii, încercau să prindă pește, iar cei mai norocoși dintre aceștia chiar reușeau să aibă capturi”, a mai precizat Liviu Groza.

Ieruga își urma traseul prin zona unde se află astăzi Grădina de Vară „Arcade”, aici aflându-se o altă moară denumită Maingast.

Canalul Morilor ajungea ulterior în dreptul șoselei principale spre Ardeal, la actuala stradă Mihai Viteazul, unde se afla un podeț din lemn, și continua pe întreg traseul străzii Vasile Alecsandri din prezent.

În anul 1891, odată cu demararea lucrărilor de sistematizare din Centrul Civic, sunt construite peste Ierugă trei poduri în zona din fața locului unde se află astăzi Primăria municipiului Caransebeș. Respectiva clădire a administraţiei locale urma să fie inaugurată în anul 1903.

Ieruga continua prin dreptul fostei Case a Pompierilor, situată vizavi de Biserica Romano-Catolică. Ca și element inedit, trebuie menționat faptul că imobilul pompierilor voluntari, fiind construit din lemn, a luat din nefericire foc, iar astfel, în urma unui incendiu de proporții, cu toate intervențiile de rigoare, a ars complet și a dispărut la începutul secolului XX.

În locul unde se intersectează astăzi străzile Vasile Alecsandri, fostă Canalului, și Tribunalului, apele Ierugii puneau în funcțiune Fabrica de Cherestea „Munc”, incendiată în secolul trecut de legionari, datorită faptului că proprietarul era de etnie iudaică. Locuința familiei Munc se afla în locația actualei Grădini de Vară „Ava”, iar birourile administrative ale societății se găseau în casa de la colțul străzilor Libertății și Tribunalului, imobil unde a domiciliat regretatul istoric Liviu Groza.

Mai departe, Ieruga trecea pe sub un podeț în dreptul Străzii Libertății și continua pe Strada Teiușului. „Strada Teiușului reprezenta la acea vreme o revelație, admirată și unanim apreciată de caransebeșeni. Pe ambele maluri erau sălcii pletoase, iar multe dintre crengile acestora aplatizau, se scăldau în Ierugă și parcă plângeau, făcând corp comun cu susurul apelor. Apele erau foarte curate și nu existau niciun fel de gunoaie deversate, iar, dacă mergeai în locul de vărsare în râul Timiș, chiar puteai să bei apă potabilă din Canalul Morilor”, a mai adăugat Liviu Groza.

La capătul Străzii Teiușului mai existau în urmă cu un veac un abator, alte două mori, patru cazane de țuică și fabrica de gheață a orașului.

În fine, Ieruga se vărsa în râul Timiș în locul unde în prezent se află vechiul pod de fier, din apropierea pasajului Nicolae Bălcescu.

Frumusețea și pitorescul Canalului Morilor au încetat să mai existe începând cu anul 1956, când autoritățile vremii au decis să dezvolte zonele traversate de ape conform arhitecturii socialiste și au acoperit cu plăci de beton acest obiectiv boem. Prin urmare, au dispărut și morile, şi podurile, dar și sălciile ornamentale.

După Revoluția din Decembrie 1989, municipalitatea a avut o tentativă palidă de a reda Caransebeșului farmecul și rafinamentul de altădată. Astfel, în urmă cu mai mulți ani, s-a intenționat decopertarea unei porțiuni din Ierugă în zona Centrului Civic, cu amenajarea de poduri din fier forjat, mobilier urban și alte elemente decorative specifice. Din păcate, însă, din motive mai mult sau mai puțin obiective, această inițiativă nu s-a mai concretizat și a rămas doar la stadiul de proiect edilitar.

Vasi POPESCU