Am primit, cu oarecare timp în urmă, în format pdf, volumul „Cristal” al cunoscutei scriitoare Ana-Cristina Popescu din Caransebeş, apărut la finalul anului 2017 la Editura InfoRapArt din Galaţi.

Din nota autorului, aflăm că volumul „Cristal” este cel de-al doilea de proză scurtă, eseu şi critică literară pe care Ana-Cristina Popescu îl publică. Este un volum de texte publicistice (eseuri, meditaţii, articole de opinie, recenzii etc.) apărute de-a lungul timpului în ziare şi reviste literare.

Mi se pare un titlu reuşit „Cristal”, cristalul fiind un mineral cu o structură internă tridimensională, tot într-un fel de „3D” fiind structurate cronicile literare sau eseurile Domniei sale.

În rezumat, în eseul „Printre pietre”, autoarea încearcă să surprindă „trăirile apei, vaietul ei atunci când se izbea de pietre” şi consideră că „Nu poţi gusta oricum eternitatea. Trebuie să alergi printre pietre şi să înveţi din durerile şi înţelepciunea lumii, pe urmă să te laşi lustruit de vânturi şi ploi, observând în tăcere muguri, frunze, flori, ierburi uscate, spini, terenuri aride sau îngheţate”.

În „Doar o clipă”, Ana-Cristina Popescu constată că „Vara vieţii e doar o clipă, dacă nu reuşeşti să-i observi verdeaţa zboară, lăsând apusul să ruginească seva”.

Articolul „Două mâini” reţine atenţia lectorului prin fraze ca aceasta: „Sunt oameni care întind o mână de ajutor celor din jur, fără a ţine cont de doctrine religioase sau ştiinţifice, întind o mână de ajutor celor din jur pentru că aşa simt ei că e bine, întind o mână de ajutor celor din jur fiindcă percep, trăiesc suferinţa aproapelui, se identifică cu acesta”.

Ne-a impresionat faptul că în „O carte pentru o palmă” autoarea evocă o veche întâmplare recitind o poezie a scriitorului Adrian Păunescu, şi anume „Pentru un pachet de biscuiţi”, iar textul „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” este profund emoţionant: „Pe o bancă am zărit o bătrână. Era înveşmântată în haina întunecatei singurătăţi. Cu o clipă în urmă a fost şi ea un mugur, pe urmă o verde frunză mângâiată de soare, dar acum, acum arde. Rugul ei mocneşte şi hainele-i s-au îmbujorat asemenea limbilor de foc ce mistuiesc copacii. Bătrâna şi copacul strigă de durere. Limbile de foc se desprind de ram şi cad peste trupul bătrânei. E atât de mult foc! Ce repede a trecut viaţa!”.

M-a mişcat şi eseul filosofic „Frumoasă-i tinereţea, însă omul nu ştie să se bucure de ea”, în care Ana-Cristina Popescu face o observaţie de mare fineţe: „Am încercat să iubesc toamna. Într-o vreme chiar am crezut că o iubesc. Vedeam în durerea sângerie a frunzelor flori multicolore. De teama morţii, începusem să cred că toamna e a doua primăvară, o primăvară în care culorile calde au câştigat în defavoarea culorilor reci. M-am trezit într-o dimineaţă când am observat copacul din faţa casei cuprins de goliciune. L-au părăsit toate frunzele şi eu nu am surprins fenomenul. Copacul era asemenea unui bătrân fără dinţi. Urâtă şi tristă e toamna târzie…”.

Cu „Captiv în cerc” (ce titlu reuşit!), autoarea ne convinge că „Punctul din centrul cercului eşti tu, un tu care trasează segmente spre alte puncte, 360 de săgeţi înflăcărate pornesc din fiinţa ta şi-ţi mărginesc planul. Tu luminezi şi razele tale vibrează, iar mulţimea de puncte cântă. E cântecul vieţii tale. Încerci note din ce în ce mai ascuţite, note din ce în ce mai grele, ca să evadezi dincolo de planul propriei existenţe. Îţi doreşti să te smulgi din inima cercului şi să zbori dincolo de tot ceea ce-ţi este îngăduit, dar este imposibil. Toate punctele depind de tine”.

Bogate lecturi o conduc pe doamna profesoară de limba şi literatura română Ana-Cristina Popescu la concluzia că „Focul este unul din elementele naturii indispensabile vieţii, asemenea apei, aerului şi pământului. Principalele forme de manifestare ale focului sunt lumina, soarele, flacăra, fulgerul, lava. Focul are valoare de simbol, fie că este vorba de focul sacru, cel de lumină conform mitologiei sau focul purificator, fie că este vorba de cel al meşteşugurilor sau focul mistuitor, demonic”.

Volumul de faţă, pe lângă valoarea literară intrinsecă, poate fi şi un bun material didactic pentru elevii din ciclul liceal sau pentru cei care doresc să urmeze facultăţi de litere, filosofie sau istorie. În susţinerea acestei idei, dau câteva titluri care sintetizează bine temele abordate: „Albastru şi galben în opera scriitorului Mihai Eminescu”, „Dificultăţi de învăţare induse prin raportare la Răţuşca cea urâtă a scriitorului Hans Christian Andersen”, „Satul cu portul strămoşesc, tradiţiile şi obiceiurile lui desprinse din poeziile în grai bănăţean”, „Simbol şi culoare în operele scriitorilor Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Alexandru Macedonski, Mihai Eminescu şi George Bacovia”, „Oglinda defectelor omeneşti prin opera scriitorului Grigore Alexandrescu”, „Un arhitect al cuvintelor – Ioan Romeo Roşiianu”, „Despre Şeherezada”, „Despre Restaurantul lui Emily, autor Gabriela Dagmar Preda”.

Ana-Cristina Popescu are deja o activitate de peste 20 de ani la Catedra de limba şi literatura română a Şcolii Gimnaziale Nr. 3 din Oţelu Roşu, are o participare remarcabilă la viaţa cultural-literar-artistică a zonei din care provine: a publicat numeroase (vreo 15-16, nu ştiu exact) cărţi proprii şi a contribuit la şi mai multe volume colective; este, de asemenea, fondatoare şi redactor-şef al periodicului „În bătaia peniţei”, o revistă trimestrială care promovează cultura, arta, literatura de calitate, obiceiurile şi tradiţiile româneşti.

Apreciez că Ana-Cristina Popescu dovedeşte şi prin acest recent volum, „Cristal” (care, sunt sigur, va rezista în timp), o mare pătrundere şi sensibilitate, ca şi un condei distinct, original.

Gelu DRAGOŞ