Partidul Comunist Român – Organizaţia Caransebeş

Puţine şi neînsemnate sunt informaţiile despre mişcarea comunistă din Caransebeş, anterior anului 1944. Cu două decenii mai devreme, a existat o celulă comunistă cu câţiva membri, care în preajma zilei de 1 mai 1924 au fost arestaţi şi depuşi la Închisoarea militară a Corpului 7 Armată din Sibiu, fără a fi fost judecaţi.

Însă în anul 1941, Penitenciarul din Caransebeş a fost transformat în Penitenciar special, în care au fost transferaţi foarte mulţi deţinuţi comunişti după dărâmarea Închisorii din Doftana ca urmare a cutremurului din 9-10 noiembrie 1940. Aceştia nu au influenţat în niciun fel populaţia din oraş şi din zonă, cu toate că aveau un regim normal de detenţie. Locuitorii mai vechi ai oraşului îi vedeau vânzându-şi produsele de cizmărie, fierărie şi tâmplărie, fie în faţa închisorii, fie în piaţa oraşului. Regimul sever de detenţie din Închisoarea Caransebeş a fost doar o poveste propagandistică mărturisită înainte de 1989.

Existenţa certă a unei Organizaţii locale a PCR este atestată de un buletin informativ săptămânal asupra stării de spirit a populaţiei din oraş în ultima săptămână a lunii noiembrie 1944, menţionându-se că, în 30 noiembrie, PCR şi sindicatele muncitoreşti locale au organizat o manifestaţie contra ministrului de Interne, Nicolae Penescu, şi a prefectului judeţului Severin, dar şi în sprijinul lui Teohari Georgescu şi al avocatului N. Proşteanu din Lugoj. Redăm din acel document: „Manifestaţia a decurs în linişte, luând sfârşit cu o manifestaţie de simpatie faţă de Regimentul 96 Infanterie, recent citat pe Armată pentru fapte de arme. Se remarcă o intensificare a activităţii Partidului Comunist şi Social-Democrat în vederea încadrării cadrelor, a recrutărilor de membri şi în special a reorganizării claselor muncitoreşti”.

Lipsa de popularitate în Banat a acestui partid reiese şi din faptul că, în 29 decembrie 1944, Organizaţia judeţeană Severin, condusă de Burghelea, avea doar 83 de membri. În 2 ianuarie 1945, s-a propus Comitetului judeţean Severin primirea în partid a 7 membri din Caransebeş, grup intitulat „Contingentul Stalin. 21 decembrie 1944”, printre aceştia aflându-se Ştefan Lang şi Constantin Vâzdoacă. Este posibil ca în perioada ianuarie-iunie 1945, Pavel Nemeth, recunoscut ca lider al Organizaţiei locale, să fi intensificat acţiunea de recrutare a noi membri, deoarece în luna iunie în oraş erau 77 de comunişti, din totalul de 815 ai Organizaţiei judeţene.

Se creaseră celule de partid la CFR, Fabrica de la Balta Sărată, Atelierele IAR Braşov-Caransebeş şi o celulă de cartier, însă activitatea era slabă, constatându-se „mult sectarism”. În oraş se remarcase o atracţie mai mare pentru PSD, care înregistra un număr mai mare de membri.

Menţionăm faptul că în zilele de 21-22 aprilie 1945, din iniţiativa Organizaţiei PCR din oraş, 12 muncitori de la IAR Braşov-Caransebeş s-au deplasat în localitatea Valeaboului (azi Păltiniş) pentru a repara unelte agricole, printre care 45 de pluguri, roţi de plug, osii de căruţă ş.a. Prezenţa lor a urmărit să-i lămurească pe săteni despre „linia politică a F.P. şi P.C.” (Frontul Plugarilor şi Partidul Comunist – n.a.). A fost preluat pentru a fi reparat tractorul familiei Gerdanovici, care după reparare s-a dat spre folosinţă ţăranilor din Zerveşti, pentru muncile agricole.

Slaba penetraţie a partidului în lumea satului a determinat Organizaţia judeţeană Severin ca, după consfătuirea din 24 mai 1945, la care au participat Alexandru Moghioroş şi Silaghi, să se hotărască transformarea Comitetului orăşenesc din Caransebeş în Comitet de plasă, cu sarcini şi în zonele Valea Bistrei, Teregova, Mehadia şi o parte din plasa Orşova. Comitetul de plasă astfel reconstituit îi cuprindea pe Pavel Nemeth – secretar politic, Alexandru Meşină – secretar organizatoric, Ignatie Strauss – secretar cu cadrele, Ştefan Lang – secretar cu agitaţia şi propaganda, şi Ion Ştefan – secretar pentru organizaţiile de masă.

Au fost stabiliţi şi responsabili pentru munca cu tineretul (Mihai Cazacu), cu ţărănimea (Ion Popescu), cu sindicatele (Tache Luca), cu femeile (Aurica Andrei), cu Organizaţia ARLUS (Sergiu Ştirbu), cu Apărarea Patriotică (Ladislau Demetrovici), cu Uniunea Patrioţilor (Moise Trica) şi cu Uniunea Populară Maghiară (Ferencz Keresztes).

În ceea ce priveşte creşterea încrederii partidului în rândurile proprietarilor agricoli din oraş, Pavel Nemeth raporta în 28 august 1945 următoarele: „Influenţa partidului între ţăranii din Caransebeş a scăzut mult din cauza soldaţilor sovietici care sunt cantonaţi pe pământurile însămânţate, au distrus şi călcat recolta şi nici nu pot să meargă să strângă ce a mai rămas, fiind baricadat terenul, de asemenea fânul este luat din curtea ţăranilor”.

Încercând să atragă noi membri dintre locuitorii oraşului, Organizaţia PCR Caransebeş a organizat în 1 iulie şi 12 august adunări publice în sala cinematografului, unde s-au dat explicaţii despre intenţiile partidului în plan politic şi social.

Comitetul de plasă era identic cu cel orăşenesc, în 8 septembrie 1945 reorganizarea fiind încredinţată ing. Feier, din Comitetul judeţean Severin. La acea dată, Organizaţia locală avea 369 de membri şi era condusă de acelaşi Pavel Nemeth, în calitate de secretar. Secretar cu probleme organizatorice fusese numit Gheorghe Elade, la cadre Pavel Pantazi, ambii refugiaţi din Basarabia, la organizaţiile de masă Ion Ştefan, la agitaţie şi propagandă Ştefan Lang, iar responsabil cu sindicatele – Tache Luca. Organizaţia locală dispunea de 4 celule în cartier-centru, a Sindicatelor Unite, a celor de la Fabrica din Balta Sărată şi a celor de la CFR, „CFR-iştii formând grosul partidului din Caransebeş”.

Din punct de vedere etnic, Organizaţia locală a PCR se prezenta astfel: români – 243, maghiari – 45, slavi – 32, evrei – 25, germani – 19, italieni – 5. În aceeaşi lună, Organizaţia PSD din oraş deja depăşea 400 de membri.

Alexandru Moghioroş s-a întâlnit din nou cu activul de partid din judeţul Severin în 23 noiembrie 1945, în cadrul unei şedinţe a Biroului judeţean, zona Caransebeş fiind reprezentată de 5 membri.

Treptat, a crescut şi influenţa lui Gheorghe Elade în cadrul Organizaţiei orăşeneşti, acesta fiind desemnat în 12 decembrie 1945 în Comitetul consultativ de coordonare creat pe lângă Primărie.

Creşterea numerică a membrilor de partid din cadrul Complexului CFR a permis crearea unei structuri proprii, subordonate Comitetului orăşenesc, format din 12 membri, în care Ion Budura ocupa funcţia de secretar politic, iar Mihai Cazacu pe cea de secretar cu cadrele.

La începutul anului 1946, secretar de plasă era Mihai Cazacu. Printr-un raport al său din 26 martie, informa Biroul judeţean de partid că, împreună cu autorităţile administrative din oraş, a preluat în 8 martie 95 de copii aduşi din Moldova, spre întreţinere şi şcolarizare. Acelaşi Mihai Cazacu a fost ales în 11 martie 1946 ca preşedinte al Blocului Partidelor Democratice din oraş. Acesta este momentul în care, neoficial, a început bătălia pentru câştigarea prin orice mijloace a alegerilor parlamentare. În acţiunile de propagandă au început să se audă etichetări de forma „bandele manisto-brătieneşti”, care trebuiau înlăturate din viaţa politică.

Comitetul Central al PCR fusese informat că în judeţul Severin exista pericolul ca alegerile parlamentare să fie câştigate de către opoziţia condusă de Iuliu Maniu. Pentru a impulsiona activitatea şi a da sfaturi utile, înainte de alegeri s-a deplasat la Lugoj liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din raportul care i s-a prezentat, acesta a înţeles că situaţia politică în județul Severin era dezastruoasă. Dintr-un alt document, în care s-a analizat perioada 1-20 noiembrie, rezultă că s-au constatat trădări în partid, dar că partidul a avut sprijinul Armatei, Jandarmeriei şi prefectului, cu ajutorul cărora s-au „câştigat” alegerile.

La Caransebeş, în toată perioada preelectorală, precum şi după acest eveniment politic foarte important, s-au constatat neînţelegeri între PCR şi PSD, care îşi disputau supremaţia politică şi funcţiile administrative din anumite sectoare de stat.

La începutul anului 1947, în judeţul Severin numărul membrilor de partid a ajuns la 7.042, în primul rând prin migraţii de la alte partide, dar şi prin atragerea nehotărâţilor.

Întărirea numerică a partidului, devenit după alegeri cel mai puternic din ţară, şi prin configuraţia şi capacitatea parlamentului de a impune măsurile dorite de acesta, a permis reorganizarea Birourilor politice la nivelul fiecărei plăşi din judeţele ţării. Pentru plasa Caransebeş, componenţa Biroului era următoarea: secretar politic – Constantin Vâzdoacă, secretar organizatoric – Ludovic Csonca, secretar cu educaţia politică – Constantin Bucurete, fost frizer, secretar cu cadrele – Martin Duma, şi secretar cu organizaţiile de masă Moise Trica.

În luna august 1947, la nivelul oraşului Caransebeş erau 335 de membri, care activau în 7 celule. La nivelul judeţului erau în luna noiembrie 8.260 de membri, iar în decembrie 9.340.

În cadrul Organizaţiei orăşeneşti a crescut rolul lui Mihai Cazacu, care în august 1947 a fost numit membru al Comisiei interimare a Primăriei şi, în această calitate, a influenţat multe din măsurile luate de acest for de conducere al oraşului. Printre altele, a cerut ca „toate semnele politice să fie şterse de pe ziduri şi garduri”. În luna decembrie 1947, acesta era membru al Biroului Comitetului judeţean Severin şi secretarul politic al plăşii Caransebeş.

Sectorul PCR din cadrul Complexului CFR Caransebeş a devenit în anul 1947 puternic numericeşte, dar şi foarte influent. Aici activau Ilie Băcilă ca secretar de sector, Ion Moangă la sindicat şi Iosif Weltman (mai târziu Iosif Vianu) la cadre.

Cu puţin înainte de abdicarea regelui Mihai I, s-au comandat şi executat secera şi ciocanul şi spice de grâu din metal, care s-au aşezat pe turnul Primăriei orăşeneşti, ca însemne ale victoriei Partidului Comunist în Caransebeş.

După obligarea regelui Mihai I de a abdica în ziua de 30 decembrie 1947, Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române a transmis un mesaj către poporul român, în care declara că „Poporul Român şi-a dobândit acum libertatea de a-şi da forma de Stat cea mai potrivită cu aspiraţiile sale fireşti: Republica Populară”. Nimic mai fals. Poporul român era speriat de ceea ce va urma, deoarece modelul copiat era cel moscovit, iar etapele următoare erau deja bănuite: colhoz, naţionalizare, epurări pe criterii politice, îngrădirea Bisericii în exprimarea ei de veacuri, toate contrare dezvoltării fireşti a societăţii româneşti.

La începutul anului 1948 au început pregătirile pentru noi alegeri, acum pentru Marea Adunare Naţională, care trebuia să dea ţării o nouă Constituţie. În ţară s-au constituit Consilii ale Frontului Democraţiei Populare. În aceste consilii au fost desemnaţi reprezentanţi ai Partidului Muncitoresc Român (fost PCR), Frontului Plugarilor, Partidului Naţional Popular, Uniunii Populare Maghiare din România, Uniunii Femeilor Democrate din România, Sindicatelor şi Uniunii Tineretului Muncitor.

Pentru plasa Caransebeş au fost desemnaţi câte doi reprezentanţi ai partidelor şi organizaţiilor amintite mai sus. Printre cei desemnaţi s-au aflat profesorul Emil Rădescu şi Mihai Feneşan din partea Partidului Naţional Popular, Pavel Nemeth din partea Uniunii Populare Maghiare, Bujor Popovici din partea Frontului Plugarilor şi Gyenge Iosif din partea Partidului Muncitoresc Român.

Într-o şedinţă din 4 martie 1948 a Consiliului de plasă Caransebeş al Frontului Democrat Popular, Iosif Weltman, devenit activist judeţean al PMR, a ţinut să precizeze că există o deosebire între vechiul Bloc al Partidelor Democratice şi Frontul Democrat Popular „prin lichidarea grupărei burghezo-moşiereşti tătărăsciene şi îndepărtarea tuturor cozilor de topor ale imperialismului internaţional şi intern”, că „blocul actual format din toate grupările adevărat democratice exprimă dorinţele întregului popor muncitor, prezintă o garanţie serioasă în faţa clasei muncitoare, a ţărănimei şi a întregii ţări”.

Pentru a-şi linişti superiorii, Comisariatul de poliţie Caransebeş raporta că, în pragul alegerilor de deputaţi din 23 martie 1948, starea de spirit a populaţiei din oraş era bună şi că prin Programul Frontului Democraţiei Populare, după eliminarea „elementelor reacţionare sau capitaliste” din Guvern, acest program va fi înfăptuit. Metodele s-au ivit şi impus treptat: cote insuportabile, confiscarea pământului, intensificarea luptei de clasă prin care se demascau duşmanii noii orânduiri sociale ş.a. Dictatura partidului muncitoresc de inspiraţie moscovită învinsese.

Constantin BRĂTESCU