Francezii au jucat teatru la Constantin Daicoviciu


De peste 25 de ani, comuna Constantin Daicoviciu este înfrăţită cu localitatea Montrevel en Bresse, din Departamentul Ain, în estul Franţei, situată lângă oraşul Bourg en Bresse, la 80 de kilometri de Lyon. Şi anul acesta, comunitatea franceză a onorat parteneriatul dintre cele două localităţi, venind în Banat cu o trupa de actori, „Pâte à trac”, care, în data de 19 iulie, a prezentat pe scena Căminului cultural din centrul de comună o piesă în limba franceză, cu caracter educativ, inspirată din viaţa de zi cu zi şi destinată tinerilor din Constantin Daicoviciu, care au umplut sala de festivităţi şi s-au bucurat din plin de reprezentaţia oaspeţilor.

Conform declaraţiilor primarului Daniel Boambeş, comunitatea franceză se află în plină perioadă de reorganizare, Asociaţia de Cooperare şi Solidaritate Internaţională, ACSI, parteneră cu comuna Constantin Daicoviciu, fiind absorbită de o organizaţie mai mare din Bourg en Bresse, care are în componenţă 75 de comune, cu un total de 125.000 de locuitori.

Mulţumim prietenilor francezi pentru susţinerea financiară a numeroaselor proiecte derulate de-a lungul anilor de parteneriat, şi aş aminti aici construirea Centrului Cultural Multifuncţional Maciova – Strada Muzicanţilor, «Şantier estival», «Limbă şi civilizaţie franceză», «Şcoala de muzică», «Hexagon», sau «5 euro pentru fiecare elev». La plecare, oaspeţii şi partenerii noştri au luat cu ei nouă tineri din comuna noastră, care vor petrece o săptămână în Franţa”, ne-a mai spus Daniel Boambeş. (M. Doman)