Pe scriitorul, eminescologul și filosoful Petru Creția l-am cunoscut în casa părinților săi din București, unde eram găzduit ori de câte ori mergeam în Capitală. Încă de la început, am remarcat preocuparea sa față de graiul din Rusca-Teregova, pentru particularitățile lui în comparație cu graiurile din localitățile învecinate. La discuțiile noastre participa activ și doamna Călina Creția, mama sa, născută în Rusca, domnul Aurel Creția, tatăl său, intervenind mai rar cu observații critice. Tot cu aceste prilejuri, i-am întâlnit pe doamna Ioana Mihaela Patraulea, sora sa, și pe domnul dr. avocat Ilie Humița, unchiul său, născut tot în localitatea Rusca.
Petru Creția s-a născut în anul 1927, în orașul Cluj, unde tatăl său era cu serviciul, tot aici născându-se în anul 1936 și sora sa. Bunicii din partea tatălui, Mihai și Ioana Creția, erau din Josenii Bârgăului, iar cei din partea mamei, Dumitru și Eva Humița, erau din Rusca-Teregova. Bunica Eva făcea parte dintr-o veche familie de preoți cu originile în Serbia, veniți în Vânjul Mare, stabiliți în localitățile Rudăria, în Rusca stră-străbunicul Voin, și în Armeniș străbunicul Ilie purtând numele Sârbu. Din această numeroasă familie s-a remarcat preotul dr. Ioan Sârbu din Rudăria, autorul unei documentate și elaborate lucrări – Istoria lui Mihai Viteazul, cunoscut și ca om politic și militant al unirii Banatului și Ardealului cu România, el participând la Marea Unire de la Alba Iulia.
După cedarea Ardealului în anul 1940, familia Creția este obligată să se mute la București, unde părinții vor rămâne până la sfârșirea lor din viață, ei fiind înmormântați la Rusca. Familia Creția a petrcut majoritatea vacanțelor și concediilor la Rusca, nostalgia și dorul de aceste meleaguri rămânând vii în memoria copiilor lor.
Ultima întâlnire cu Petru Creția a avut loc la Rusca, la aflarea veștii venirii sale întâlnindu-ne în casa verișoarei sale Elena, care poartă porecla de sat Bâzoni. Am privit cu nostalgie casa părintească, plecând către cimitirul unde erau înmormântați strămoșii săi și ai mei. Mulți săteni stăteau pe scaune la porți sau în fața caselor, iar cu alții ne-am întâlnit pe drum, schimbând cu fiecare saluturi în graiul local. Ajungând la biserică, am discutat despre ctitorul ei, preotul Voin Sârbu, uitându-ne prin grilajul porții la mormintele preoților și ale soțiilor lor, înmormântați lângă biserică.
Ajungând la cimitir, ne-am recules la mormintele strămoșilor şi am vorbit despre ei. Ne-am răcorit fețele lângă podul cunoscut ca „A lu’ Dop” și ne-am odihnit pe piatra de lângă acesta, loc de petrecere pentru nedeea de „Vineri Mari’’. Am rămas surprins c-am fost chestionat despre formulele de salut și sensurile folosite de sătenii din Rusca. Am discutat aproape două ore despre acestea, invitâdu-l la masă pentru a doua zi, la casa mea părintească din Rusca.
Ne-am întâlnit la masă, unde am discutat despre istoricul localității, legenda sa, despre oameni și obiceiurile lor. Am purtat discuțiile în graiul local, subliniind expresiile uzuale și pe cele mai rar folosite. Cântecele ce-au însoțit masa au pigmentat atmosfera întâlnirii, care s-a încheiat cu regretul că nu am putut opri timpul.
Am ținut să evoc personalitatea acestui Fiu al localității Rusca, plecat prea devreme dintre noi, în anul 1997, și prea departe de meleagurile strămoșești. Este vie memoria domnului Puiu în sufletul tuturor celor care l-au cunoscut și mă bucură vestea primită de la sora sa, distinsa doamnă Ioana Mihaela Patraulea, că în curând va apărea o monografie despre Petru Creția.
Nicolae MOACĂ
