Joi, 6 septembrie, în jurul orei 11, la Caransebeş se va declanșa un exercițiu de cooperare pe linia managementului unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui accident feroviar cu victime multiple. Acţiunea se va desfășura în zona podului de cale ferată peste Timiş (Balta).
Forțele implicate vor acționa pentru stingerea unui incendiu, evacuarea persoanelor rămase blocate în tren, acordarea primului-ajutor victimelor accidentului, asigurarea securității și ordinii publice, izolarea zonei şi interzicerea accesului persoanelor neautorizate, dar și redirijarea traficului feroviar şi menţinerea căilor de acces libere pentru structurile de intervenţie, ne-a informat plt.-maj. Magdalena Tocmelea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin.
Pentru gestionarea situației de urgență prevăzută de scenariul exercițiului vor fi implicate forțe și mijloace ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Caraş-Severin, Inspectoratului General de Aviaţie, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin, Compartimentului de Primiri Urgenţe Caransebeş, Unității de Primiri Urgenţe Reşiţa, Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Caraş-Severin, Societății de Cruce Roşie – Filiala Caraş-Severin, Serviciului Salvamont – Salvaspeo Caraş-Severin, S.V.S.U. Caransebeș și ale structurilor C.F.R.
Printre obiectivele generale ale exercițiului se numără verficarea respectării fluxului informaţional-decizional la nivelul structurilor antrenate, verificarea viabilităţii procedurilor operaţionale, a planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns și a capacității de reacţie a structurilor implicate, îmbunătățirea nivelului de cooperare intra și interinstituţională, precum şi antrenarea tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă produsă.
Georgiana LUCA