Reşedinţă de comitat

Dacă anterior, timp de 68 de ani, Caransebeşul fusese reşedinţa militar-administrativă a Regimentului de Graniţă Nr. 13 Româno-Bănăţean, de unde se coordona întreaga activitate în cele două planuri – militar şi administrativ –, prin intermediul comandanţilor de companii, în toate localităţile grănicereşti, perioadă în care, în plan economic, nu s-a înregistrat o evoluţie sensibilă, dovadă că autorităţile austriece puneau pe prim-plan doar aportul militar al zonei la înfăptuirea politicii promovate de acestea, prin Rescriptul regesc din 9 iunie 1872, Caransebeşul este desemnat ca oraş de reşedinţă al noii entităţi administrative, comitatul Severin.

Conform unei hărţi manuscris, întocmită în anul 1879 de Alexandru Dragalina, tatăl generalului Ioan Dragalina, comitatul Severin avea 104 localităţi şi o populaţie de 105.765 de locuitori. Din Caransebeş – devenit acum municipiu – se va administra acelaşi teritoriu pe care funcţionase Regimentul grăniceresc sus-menţionat, care acum va fi împărţit în Cercuri administrative (plăşi).

Având în vedere numărul mare de instituţii de tip comitatens (judeţean), inexistente anterior anului 1873, Caransebeşul a fost suprasolicitat în adăpostirea acestora. În iulie 1873, conform unui raport al notarului municipiului Caransebeş către comitele suprem al judeţului Caraş, cu reşedinţa la Lugoj, şi către consilierul guvernial pentru comitatul Severin, Ivacskovitz din Mehadia, se identificaseră două clădiri în centrul oraşului, în apropierea Episcopiei, pretabile să adăpostească instituţii de tip judeţean.

Prin Rescriptul regesc din 9 iunie 1872, se preciza că la Caransebeş vor funcţiona, începând cu 1 noiembrie 1872, Tribunalul regesc, Casa orfanală judeţeană, o Direcţiune a bunurilor de stat care va administra şi obiectivele erariale din Băile Herculane, un Inspectorat şcolar şi un Oficiu de „construcţiune

de stat”. La acestea s-au mai adăugat şi au funcţionat, între anii de existenţă ai comitatului Severin (1873-1881), şi alte instituţii precum Inspectoratul regesc de dare, Oficiul silvanal şi Inspectoratul Nr. 6 de măsuri şi greutăţi.

Prin adoptarea de către Parlamentul maghiar a Legii XXVII din anul 1873, s-au adus modificări în organizarea teritorial-administrativă a Banatului, prin înfiinţarea comitatului Severin, împărţit în patru Cercuri pretoriale (plăşi): Caransebeş, Teregova, Orşova şi Bozovici, autorităţile considerând-o încă de

la început ca provizorie.

Abia la 23 august 1873 a fost numit primul Comite suprem al comitatului Severin, în persoana lui Iacob de Bogdan.

La puţină vreme de la instalarea autorităţilor comitatense în reşedinţa comitatului Severin, cetăţenii oraşului Caransebeş, prin autorităţile administrative locale, au aflat despre intenţia de desfiinţare a acestuia şi de încorporare la comitatul Caraş.

Cauzele trebuie căutate în neputinţa desfăşurării unor activităţi administrative eficiente într-un oraş cu o populaţie mică, lipsit de obiective economice şi cu resurse financiare foarte slabe.

Pe de altă parte, se promova ideea refacerii vechiului comitat feudal al Caraş-Severinului, cu reşedinţa la Lugoj.

La 29 martie 1874, primarul Ioan Brancovici informa Adunarea generală a Corpului reprezentativ despre această intenţie, făcând cunoscută hotărârea Congregaţiunii comitatense şi a Magistratului orăşenesc de a trimite o delegaţie la Budapesta, care să prezinte un memoriu argumentat pentru păstrarea pe mai departe a noului comitat, delegaţia având în componenţa sa pe Episcopul Ioan Popasu, primarul Ioan Brancovici, apoi pe Ioan Peţia, Constantin Burdia-Senior, Demetriu Deregătoriu, Ignatz Neuerer şi Dimitrie Biju.

Memoriul s-a intitulat „Memorandul comitatului Severin, compus din îndemnul dizolvării lui exprese în proiectul de lege referitor la arondarea municipiilor, respectiv a împreunării lui cu cele 8 Cercuri pretoriale din nordul comitatului Caraş, sub denumirea «Comitatul Caraş», cu reşedinţa la Lugoj” şi a fost redactat de Alexandru Banovitz, protonotar al comitatului Severin, şi aprobat de Reprezentanţa comitatensă în şedinţa din 23 martie 1874, iar de cea a municipiului Caransebeş în 30 martie 1874.

Memoriul aducea argumente de ordin administrativ, economic, social şi cultural pentru menţinerea pe mai departe a comitatului Severin, subliniindu-se poziţia geografică a Caransebeşului în această structură administrativă. La 14 septembrie 1874, s-a întocmit şi înaintat un nou memoriu cu acelaşi scop, dar şi pentru menţinerea statutului de municipiu pentru Caransebeş, fiind inserate argumente de ordin istoric şi economic.

Pentru menţinerea comitatului Severin au militat în Parlamentul din Budapesta personalităţi precum Vincenţiu Babeş, Traian Doda, Partenie Cosma ş.a.

În pofida demersurilor făcute de cei de mai sus, provizoratul, gândit de autorităţi, asupra comitatului Severin, s-a menţinut şi prin Legea IV din martie 1877.

Banatul grăniceresc, cu reşedinţa sa Caransebeşul, va cunoaşte în anul 1880 momentul final şi cel mai nefericit al procesului de reorganizare administrativă. Prin Legea LV s-a consfinţit contopirea administrativă a comitatelor Severin şi Caraş, sub denumirea de comitatul Caraş-Severin, cu reşedinţa la Lugoj, autorităţile maghiare reuşind să refacă – în linii mari – vechea unitate administrativă de tip feudal impusă cu secole în urmă.

Desfiinţarea faptică a avut loc abia în anul 1881.

Cei opt ani de reşedinţă de comitat au însemnat pentru Caransebeş o perioadă de acomodare la viaţa constituţională, mult mai dinamică. De asemenea, viaţa economică a cunoscut o dezvoltare vizibilă, iar sub raport demografic creşterea a fost iarăşi însemnată.

Dacă între anii 1873-1877 administraţia Caransebeşului se subordona Ministerului de Interne din Budapesta, între anii 1877-1919 (luna mai) s-a subordonat direct vicecomitelui comitatului Caraş-Severin.

Reşedinţă de pretură

Prin Rescriptul regesc din 9 iunie 1872, dar şi prin Legea XXVII din 1873, se stipula faptul că oraşul Caransebeş era desemnat şi ca reşedinţă a Cercului pretorial (plăşii) cu acelaşi nume.

Având o suprafaţă de 217.845 de jugăre, plasa Caransebeş cuprindea 36-37 de localităţi, situate îndeosebi pe Valea Bistrei şi Valea Timişului spre sud, până în vecinătatea localităţii Slatina-Timiş, care aparţinea de plasa Teregova.

Mai trebuie precizat şi faptul că Oficiul preturii din Caransebeş era condus de un prim-pretor şi câţiva funcţionari, iar faptul că includea un număr atât de mare de localităţi o situa pe locul al doilea în Banat, după plasa Făget.

Constantin BRĂTESCU

Foto: Colecţia Cornel HAMAT